De Business

Punem punctul pe știi

Angajaţii din agricultură au cel mai mic salariu mediu net din Iaşi: 2.379 lei/lună

sâmbătă, 07 noiembrie 2020, 09:20
2 MIN
 Angajaţii din agricultură au cel mai mic salariu mediu net din Iaşi: 2.379 lei/lună

Angajaţii din sectorul agricol au cele mai mici salarii din judeţul Iaşi. În luna august 2020, un salariat care lucrează în acest domeniu a câştigat 2.379 lei net („în mână” – n.r.) la un brut de 3.949 lei, cu 850 lei mai puţin faţă de câştigul salarial mediu nominal al Iaşului, de 3.229 lei net (5.222 lei brut). 

Pentru comparaţie, un angajat din domeniul serviciilor a primit în aceeaşi perioadă o leafă de 3.387 lei net (5.613 lei brut), adică mai mult cu aproape 1.000 de lei, iar cei din industrie şi construcţii 2.890 lei net (4.320 lei brut), un plus în buzunar de circa 500 de lei. Analiza a fost realizată de „Ziarul de Iaşi” pe baza ultimelor date disponibile pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.

„Salariile sunt într-adevăr mai mici comparativ cu alte domenii, cum ar fi cel al construcţiilor, însă cine stă pe o combină de recoltat sau pe un tractor, de exemplu, nu depune acelaşi efort pe care îl depune un om în construcţii. Dar se pot câştiga bani frumoşi şi în agricultură, depinde pentru cine lucrezi şi cât de pregătit eşti. (…) Este un deficit mare de forţă de muncă la nivel local şi chiar naţional în sectorul agricol, dar în contextul pandemiei oamenii au început să revină în ţară şi să îşi caute de lucru la firmele de aici”, ne-a declarat inginerul agronom Radu Dumitraşcu, care deţine 260 de hectare în comuna ieşeană Golăieşti, în mare parte cu porumb, grâu şi floarea-soarelui. Un procent de 3,6% din totalul angajaţilor de la nivelul judeţului Iaşi lucrau în agricultură la începutul acestui an, arată datele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi. Mai exact, din 109.750 de salariaţi, 3.950 erau angrenaţi în acest sector în luna ianuarie 2020.

Contribuţia agriculturii la cifra de afaceri totală a Iaşului pe 2019 (6,55 miliarde euro) a fost de 4,27%, adică 279,5 milioane euro. Există totuşi şi judeţe unde locuitorii câştigă mai bine în agricultură decât în alte domenii. În Caraş-Severin, de exemplu, salariaţii din agricultură au fost remuneraţi în luna august 2020 cu 3.186 lei net (5.336 lei brut), faţă de 3.130 lei net în servicii (5.243 lei brut) sau 2.233 lei net (3.568 lei brut) în industrie şi construcţii. În Giurgiu, salariul mediu net în agricultură a fost în aceeaşi perioadă de 3.008 lei (5.035 lei brut), pe când în servicii oamenii au fost plătiţi cu 2.937 lei net (4.916 lei brut), iar cei din industrie şi construcţii cu 2.844 lei în mână (3.939 lei brut). La nivel naţional, cele mai mari salarii în sectorul agricol s-au obţinut în luna august 2020 în Bucureşti (3.896 lei net/6.517 lei brut) şi Ilfov (3.336 lei net/5.606 lei brut). 

Comentarii