AVOCATUL POPORULUI: Cum poate fi obligat angajatorul să recunoască retroactiv încadrarea în grupa de muncă

Prin Decizia nr. 9/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa cu privire la încadrarea în grupa I şi a II-a de muncă a activităţii desfăşurate anterior datei de 1 aprilie 2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.

Pentru a se pronunţa asupra acestei chestiuni de drept, Î.C.C.J a avut în vedere următoarele aspecte:

Ceea ce s-a impus a fi analizat a fost dacă dreptul pretins mai poate fi stabilit, respectiv dacă dispoziţiile legale menţionate sunt aplicabile, după abrogare, situaţiilor deduse judecăţii în măsura în care produc consecinţe juridice în prezent. Sesizarea face trimitere la procesul de încadrare efectivă pe care instanţa l-ar prelua de la angajator, dat fiind că respectiva procedură, reglementată de pct. 6–8 şi 12 din Ordinul nr. 50/1990, nu mai poate fi urmată de partenerii sociali în sarcina cărora fusese stabilită prin actul normativ abrogat. Punctele 6–8 reglementează procedura de nominalizare a fiecărei persoane cu calculul timpului efectiv lucrat, iar pct. 12 permite extinderea procedurii pentru perioada anterioară datei de 18 martie 1969.

Cu alte cuvinte, obiectul principal al sesizării vizează posibilitatea instanţei de a se substitui angajatorului şi a dispune, retroactiv, ca unui salariat să i se recunoască activitatea desfăşurată ca fiind încadrată în grupa superioară de muncă, situaţia premisă fiind cea în care angajatorul nu a efectuat demersuri în aplicarea Ordinului nr. 50/1990 (sesizarea nu priveşte situaţia în care angajatorul a efectuat procedura în baza ordinului, dar, din diverse motive, a apreciat că titularul dreptului individual pretins nu se încadrează sau l-a încadrat într-o altă grupă şi salariatul contestă încadrarea).

În privinţa acestui aspect, Înalta Curte reţine că instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării Ordinului nr. 50/1990, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupa I sau a II-a de muncă.

Acţiunile sunt admisibile din perspectiva faptului că nu li se opune o procedură administrativă cu caracter obligatoriu reglementată prin Ordinul nr. 50/1990 sau printr-un alt act normativ în vigoare la acea dată care să creeze competenţe exclusive în sarcina unor organe sau instituţii abilitate ale statului în constatarea respectivei situaţii de fapt, cu efecte constitutive de drept în planul raporturilor juridice de muncă şi de asigurări sociale.

Din acest punct de vedere se constată că dispoziţiile procedurale reglementate de Ordinul nr. 50/1990 nu se opun accesului direct la instanţă pentru recunoaşterea respectivului drept.

Prin urmare, Înalta Curte constată că neparcurgerea procedurii legale de încadrare a salariaţilor în condiţii deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-a de muncă, fie pentru că angajatorul a considerat că locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc astfel de condiţii, fie pentru că a ignorat aplicarea legii (nu a întreprins demersurile care se referă la procedura de evaluare a acestor locuri de muncă) pe perioada de valabilitate a ordinului, poate fi suplinită, pe cale jurisdicţională, de un litigiu promovat de fostul salariat în contradictoriu cu angajatorul şi calificat ca un conflict, supus jurisdicţiei muncii, în situaţia premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă sau a desfăşurării unei activităţi dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor nominalizate).

Împrejurările concrete ale activităţii şi justificarea motivelor pentru care angajatorul nu a procedat la evaluarea locului de muncă sau la nominalizarea salariatului, cu consecinţa juridică a neîncadrării locului de muncă ocupat în condiţii deosebite de muncă (încadrare sau nominalizare), pot fi examinate şi vor primi valenţele cuvenite în planul probaţiunii judiciare. 

Consilier Carla Cozma, coordonator Biroul teritorial Iaşi – Instituţia Avocatul Poporului