Botoşani: Copil de doi ani, grav rănit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc

miercuri, 09 februarie 2022, 14:36
1 MIN
 Botoşani: Copil de doi ani, grav rănit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc

Un copil în vârstă de doi ani a fost grav rănit, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din municipiul Botoşani. El a ajuns pe pervazul geamului după ce s-a urcat pe un corp de mobilă şi s-a sprijinit în plasa de protecţie împotriva insectelor, care s-a deschis, prăbuşindu-se de la aproximativ şase metri.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri, după ce un copil de doi ani a căzut de la etajul trei al unui bloc.

“Un copil de doi ani a ajuns la spital în stare foarte gravă după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din municipiul Botoşani. Când s-a produs evenimentul, în locuinţă se mai aflau trei adulţi. Într-un moment de neatenţie, băieţelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp de mobilă şi s-a sprijinit în plasa de protecţie împotriva insectelor, care s-a deschis. Micuţul a căzut în gol de la aproximativ şase metri înălţime”, a transmis ISU Botoşani.

La faţa locului a ajuns imediat echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD. Victima a fost preluată şi transportată la Spitalul de Pediatrie din Botoşani pentru evaluare.

Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Comentarii