Câteva concluzii după întâlnirea dintre Statele Unite și China, de la Anchorage

„Nu cred că majoritatea covârșitoare a țărilor din lume împărtășesc opinia că valorile universale susținute de Statele Unite sau că opinia Statelor Unite ar fi reprezentative pentru opinia publică internațională și nu cred că aceste țări consideră că aceste reguli ar putea servi drept bază pentru ordinea internațională.” Este un fragment dintr-o tiradă de aproape 20 de minute a lui Yang Jiechi, membru în influentul Birou Politic al Partidului Comunist Chinez, care alături de ministrul de externe, Wang Yi, a condus delegația chineză la întâlnirea cu cea din Statele Unite găzduită de localitatea Anchorage din Alaska. În plus, a mai ținut el să sublinieze, făcând trimitere la acuzele de rasism formulate de mișcarea Black Lives Matter și diminuarea încrederii în democrație în rândul americanilor, Statele Unite sunt departe de a fi un model pentru alții și ar trebui să fie mai degrabă preocupate de situația drepturilor omului la ele acasă. Era o replică la remarcile din deschidere ale secretarului de stat american, Anthony Blinken, în care acesta a lansat o serie de critici, de altfel previzibile, la adresa Beijingului, exprimând „preocupările profunde ale Washingtonului față de acțiunile Chinei, inclusiv în Xinjiang, Hong Kong, Taiwan, atacurile cibernetice asupra Statelor Unite, și presiunile economică față de aliații noștri” și respingând preventiv obiecțiile Beijingului care le consideră pe toate niște afaceri interne. „Fiecare dintre aceste acțiuni amenință ordinea bazată pe reguli care menține stabilitatea globală. De aceea, acestea nu sunt doar chestiuni interne și de aceea ne simțim obligați să ridicăm aceste probleme astăzi aici.”

Deși nimeni nu se aștepta la o reuniune amicală și nici la niște rezultate concrete (ambasadorul chinez în Statele Unite declarase de altfel înaintea întâlnirii că americanii nu trebuie să-și facă iluzii că țara sa va accepta să facă vreun compromis), tonul, stridența declarațiilor Beijingului au surprins. Au adus aminte de atmosfera de la convorbirile bilaterale sovieto-americane din perioada Războiului Rece. În bună măsură declarațiile au avut în vedere și opinia publică internă din cele două țări. Noua administrație de la Washington a dorit să transmită mesajul că spre deosebire de perioada Trump va pune accentul în mai mare măsură pe valori în relația cu China. În timp ce chinezii nu puteau să rateze ocazia de a exploata în favoarea lor mingea ridicată la fileu de Black Lives Matter, Antifa și aripa radicală din Partidul Democrat. Când voci din interiorul Americii, activiști, politicieni, ziare și televiziuni majore, vorbesc despre existența unui rasism sistemic și trimit în derizoriu Constituția, Declarația de Independență, părinții fondatori, nu e de mirare că adversarii din exterior vor utiliza astfel de poziții pentru a respinge criticile la adresa lor și pentru a discredita Statele Unite pe plan internațional.

Această atitudine semnificativ mai contondentă adoptată de China ca reacție la orice critici venite la adresa sa vine pe fondul a ceea ce Shannon Tiezzi, editorul The Diplomat, descrie drept triumfalismul care domnește la Beijing. „În cercurile oficiale este prevalent sentimentul că Statele Unite au intrat într-un declin terminal, în timp ce ascensiunea continuă a Chinei este de neoprit. În opinia lor, americanii nu mai beneficiază de un rezervor copleșitor de influență globală, și nici nu mai au puterea de a-l utiliza împotriva Chinei. Şi deși China se confruntă încă cu provocări enorme acasă și în întreaga lume, liderii săi acționează acum ca și când istoria este de partea lor.” Părere împărtășită și de Nis Grünberg, de la Mercator Institute for China Studies din Berlin care spune și el că „în ochii conducerii chineze, competiția cu Occidentul a fost câștigată”. Motiv pentru care oficialii chinezi repetă frecvent o declarație a lui Xi Jinping, aceea că Estul este în ascensiune, iar Vestul în declin, subliniind contrastul marcant dintre ordinea din China, care este, an de an, tot mai aproape să-și recapete statutul de mare putere care îi revine de drept, și haosul din spațiul occidental. Un mesaj care are un ecou favorabil pe plan intern. „Cine altcineva în afară de China mai îndrăznește astăzi să pună la punct Statele Unite, chiar pe teritoriu american”, se nota cu satisfacție într-o postare pe Weibo sub un video cu remarcile lui Yang Jiechi, menționată de The New York Times.

Realitatea este că acest sentiment de încredere care domnește la Beijing nu este deloc artificial. Clivajul din societatea americană este unul fără precedent de la Războiul de Secesiune. Majoritatea analiștilor, inclusiv cei de la noi, ignoră acest aspect atunci când analizează competiția geopolitică dintre America și China. Însă este o greșeală. O țară în care elevii și studenții sunt învățați să-și disprețuiască istoria și reperele fondatoare se află din start în dezavantaj într-o competiție geopolitică cu o alta în care se cultivă dorința de revanșă istorică și de obținere a supremației mondiale. De pildă, într-un document din noiembrie 2019 al Consiliului de Stat din China se vorbește despre maniera în care trebuie cultivat patriotismul începând de la vârsta cea mai fragedă. Include instrucțiuni legate de promovarea prin filme, jocuri pe calculator, desene animate, știri și lecții școlare a viziunii lui Xi Jinping despre locul și rolul Chinei în lume. În contrast, de partea cealaltă, mesajul pe care îl transmit întâmplări precum conferința de presă a lui Joe Biden, prima după 64 de zile, în care acesta în ciuda faptului că totul a fost atent orchestrat, cu întrebări puse în prealabil, a avut serioase derapaje cognitive, este privit sigur cu satisfacție la Moscova și Beijing. În timp ce peste Ocean asistăm la tensiuni între Marea Britanie și Bruxelles, dar și în interiorul Uniunii. O Uniune care se dovedește incapabilă să gestioneze vaccinarea anti-COVID-19 și este profund divizată și în ceea ce privește relațiile cu Statele Unite și în cele cu China.

Întregul context ilustrează dificultatea majoră de care se lovește administrația Biden care își propune să consolideze împreună cu aliații tradiționali o contrapondere la ascensiunea Chinei și să promoveze pe plan global valorile liberale și ordinea internațională liberală. Se vede asta la tot pasul. După ce, și din dorința de a rejecta politici din perioada Donald Trump, Casa Albă se distanțează de Arabia Saudită și Israel, în timp ce dorește să reintre în acordul cu Iranul, vedem imediat cum își fac apariția în regiune miniștrii de externe din Rusia și China. Pe de altă parte, Beijingul mizează pe arma schimburilor comerciale. China este principalul partener comercial al țărilor din America Centrală și de Sud (doar Mexicul este o excepție), din Africa și Asia de Sud Est. A făcut apel la ea în relația cu Australia, după ce aceasta din urmă a solicitat o anchetă independentă pentru a stabili circumstanțele în care a apărut coronavirusul la Wuhan. S-a văzut asta atunci când Coreea de Sud a dorit să nu fie asociată cu inițiativa Quad, o alianță care pe lângă Statele Unite mai cuprinde Australia, India și Japonia și al cărei principal obiectiv este acela de contrapondere la China. Tot importantele schimburi comerciale cu China, care în cazul Germaniei le-au depășit ca volum pe cele cu Statele Unite, sunt și motivul pentru care Angela Merkel a promovat atât de intens Acordul de comerț și investiții dintre UE și China și a ținut să declare în intervenția de la Davos că UE nu ar trebui să se asocieze nici unui bloc. Altfel spus, UE ar trebui să adopte o poziție neutră în confruntarea geopolitică dintre Statele Unite și China.

Înaintea întâlnirii de la Anchorage, Blinken a făcut vizite la Tokyo și Seul în timp ce șeful Pentagonului s-a dus în India, într-un demers de coordonare cu aliații din Asia în privința discuțiilor cu partea chineză. Reacția a venit imediat. Sub forma unei întâlniri între Serghei Lavrov, ministrul de externe rus, cu cel chinez, Wang Yi, și Yang Jiechi. Titlul și subtitlul relatării din cotidianul chinez Global Times sunt foarte explicite în a descrie nu doar scopul întâlnirii, ci și următorul pas strategic pe care cele două părți îl au vedere: contrabalansarea hegemoniei Statelor Unite și atacul asupra dolarului american. În acest sens Serghei Lavrov propune utilizarea în schimburile comerciale a monedelor locale și a altor monede internaționale „pentru a înlocui dolarul american și pentru a ieși din sistemul financiar controlat de Occident și pentru a diminua astfel riscul unor sancțiuni occidentale asupra Chinei și Rusiei”. Interesantă este și declarația lui Yang Jiechi care își arată îngrijorarea față de „revoluțiile colorate” care ar fi instigate și sprijinite de Statele Unite în țări incluse în giganticul proiect Beltand Road Initiative spunând că Rusia și China trebuie să facă front comun pentru a le contracara. Mai ales că și „Rusia se confruntă cu astfel de provocări, care îi afectează interesele, și în Europa de Est, și în Asia Centrală”, ține să sublinieze ziarul.

În opinia Rusiei și Chinei, principalii pioni ai influenței globale americane în lume sunt puterea militară a Statelor Unite și controlul asupra sistemul financiar internațional. Deja în plan militar, Moscova și Beijingul au erodat semnificativ superioritatea militară a Washingtonului, după cum recunosc chiar oficiali din Pentagon. Iar atacul la dolar (China va introduce în curând un Yuan digital) vine excat în moment în care deficitul public al Statelor Unite a explodat. Un exemplu este ultimul pachet de stimulente anti-pandemie, de $1,9 trilioane, criticat de mulți pentru că în bună măsură obiectivul acestuia nu este neapărat legat de pandemie, ci de a acoperi deficitele comerciale enorme acumulate de state guvernate de Democrați, precum California.

Este neclar ce spațiu de manevră are administrația Biden pentru a reacționa. În condițiile unei agende radicale progresiste interne, promovate de un grup influent din Partidul Democrat, care are deja ca rezultat nu doar un impact negativ economic, ci și o amplificare a tensiunilor sociale, și a unor aliați destul de reticenți să-și asume o confruntare deschisă cu China, opțiunile sale par destul de limitate.