De Business

Punem punctul pe știi

Ce se întâmplă cu marile proiecte când prețurile explodează?

sâmbătă, 02 aprilie 2022, 01:50
3 MIN
 Ce se întâmplă cu marile proiecte când prețurile explodează?

Directorii ApaVital și al Aeroportului, care derulează cele mai mari proiecte pe fonduri europene din județ în acest moment, ne-au explicat măsurile de contracarare a majorării costurilor.

 

Creșterile rapide de prețuri de la începutul anului la materialele de construcții (mai ales cele metalice) și la combustibili ridică semne de întrebare privind continuarea proiectelor atribuite pe baza unor estimări mai vechi. Cel mai cunoscut exemplu este Axa rutieră strategică Iași-Suceava, unde o primă rundă de licitații organizată în 2019 nu a atras nici un competitor. Contractul de finanțare fusese încheiat cu doi ani înainte, dar deja estimările erau depășite. Prin urmare, consilierii județeni au fost de acord cu majorarea cu 40 la sută a sumei inițiale alocate, până la 103 milioane de euro. Imediat au apărut pretendenții, dar și contestațiile – unele fiind în analiză și azi.

Cititi si: Cinci firme au depus oferte pentru drumul spre Suceava, proiect de 103 milioane de euro

Dar în Iași se mai derulează contracte de anvergură, cu costuri calculate anul trecut sau chiar mai demult. ApaVital, de exemplu, a lansat 7 dintre cele 14 licitații pentru lucrări de extindere a rețelelor de apă și de canalizare în județ. Primele 6 au atras câte 5-6 ofertanți, dar la ultima, inițiată în decembrie, a fost depusă o singură ofertă. Este acesta un semn că firmele constructoare au luat în considerare prețurile crescute?

Nici vorbă, ne-a explicat directorul general al ApaVital, Mihail Doruș. El a adăugat că există deja un proiect de act normativ care va stabili modul de calcul al indexării prețurilor pentru unele materiale – după Institutul Național de Statistică sau după indici din domeniul construcțiilor etc. „Este clar că sunt creșteri de prețuri la combustibili, la energie și la anumite materiale de construcții. Deocamdată, pe contractele pe fonduri europene pe care le avem, nu ne afectează, pentru că am revizuit prețurile cu un an și jumătate în urmă”, ne-a precizat directorul ApaVital. Indexarea stabilită prin act normativ mai rămâne astfel de văzut cum va afecta costurile pentru contractele interne, precum cele de achiziție a cimentului, a fier-betonului, dar și pentru forța de muncă.

Cât privește costul combustibililor, o creștere a prețului poate să însemne mult în cazul construirii, de exemplu, a unei piste aeroportuare, unde este mult material (pământ) de transportat, dar și la săpăturile necesare amplasării conductelor ApaVital și, evident, la transportarea anumitor materiale de construcții.

Cititi si: Cum au evoluat costurile modernizării drumurilor în ultimii cinci ani

„Există un mecanism de ajustare a prețurilor pe baza indicilor de creștere a prețurilor calculat de Institutul Național de Statistică. Noi avem o valoare estimată a proiectului, dar mă aștept ca atribuirea să fie la un nivel mai mic și de aici putem avea o rezervă pentru acoperirea eventualelor creșteri de prețuri”, ne-a explicat directorul general provizoriu al Aeroportului, Romeo Vatră, cum ar putea fi contracarat efectul majorărilor de pe piața materialelor de construcții. El a luat în calcul și eventualitatea că aceste prețuri s-ar putea duce peste rezerve și peste măsurile guvernamentale. În acest caz, surplusurile care se impun la costuri vor trebui acoperite de regie.

Amintim că Aeroportul Iași este în plin proces de extindere a infrastructurii – cu un terminal modern și spațios, dar și cu parcarea – etapă lansată în licitație cu o valoare estimată de 351,5 milioane de lei, în mare parte finanțare europeană. La rândul său, ApaVital derulează un proiect cu o valoare totală de jumătate de miliard de euro, din care peste 400 de milioane provin din fonduri europene. 

Comentarii