Cîţu:Un grup se foloseşte de Teodorovici. Şi nici nu-i spun tot scenariul

joi, 24 ianuarie 2019, 12:00
1 MIN
 Cîţu:Un grup se foloseşte de Teodorovici. Şi nici nu-i spun tot scenariul

Senatorul liberal Florin Cîţu a susţinut, joi, pe Facebook, în contextul noilor decizii financiare – bugetare, că ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, este folosit de un grup care nu îi spune tot scenariul.

„Asta este ce cred eu. De două zile primesc foarte multe mesaje şi telefoane de la colegi din Palament, mass-media şi oameni din sectorul financiar bancar. Le răspund astăzi tuturor şi să nu mai vorbim despre asta până nu se implică instituţiile statului. Eu nu cred că Eugen Teodorovici este cel care a pus la cale atacul asupra sistemului energetic, a pieţei de capital, a sistemului financiar bancar şi asupra independenei politicii monetare. Un grup se foloseşte de el. Şi nici nu-i spun tot scenariul. Sper că instituţiile statului să se apuce de treabă, chiar dacă el şi-a dat ordonanţă să se sustragă răspunderii penale. #RomaniaFaraPSDsiALDE #RomaniaLiberala #RomaniiTrebuieSasStie”, a scris, joi, pe Facebook, Florin Cîţu.

La finele lunii decembrie, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018, care a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 decembrie şi care a intrat în vigoare de la începutul acestui an. Prin acest act normativ, Executivul a introdus taxa pe activele financiare ale băncilor, a introdus o taxă pe cifra de afaceri pentru firmele din telecom şi energie, precum şi numeroase alte taxe fiscal-bugetare.

Comentarii