Container încărcat cu peste 15 tone de gunoaie textile, descoperit în Portul Constanţa

miercuri, 11 ianuarie 2023, 18:10
1 MIN
 Container încărcat cu peste 15 tone de gunoaie textile, descoperit în Portul Constanţa

Un container încărcat cu peste 15 tone de deşeuri textile a fost descoperit în Portul Constanţa, iar acesta urmează să fie returnat în Indonezia, ţara de unde fusese expediat.

Garda de Mediu Constanţa a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, că în colaborare cu Garda de Coastă, a decis returnarea unui container încărcat cu aproximativ 15,5 tone deşeuri textile din fibre sintetice, către tara de expediţie, Indonezia.

“Urmare a notificării Poliţiei de Frontieră şi a verificărilor efectuate, s-a constatat că transferul deşeurilor nu era însoţit de documentele prevăzute de Regulamentul 1013/2006. Anexa VII nu era completată cu codul deşeului, nu era menţionat codul instalaţiei de valorificare, nu erau completate datele şi lipsea semnatura persoanei care a organizat transferul”, a transmis Garda de Coastă.

Deşeurile ar fi trebuit să ajungă la o firmă din Buzău, care a refuzat recepţionarea containerului întrucât deşeurile textile nu puteau fi valorificate în instalaţia detinută.

Comentarii