De Sănătate

Punem punctul pe știi

Copiii, „seceraţi” de viroze: cu 100 de cazuri mai multe la Spitalul de Copii faţă de anul trecut

marți, 22 noiembrie 2022, 02:50
3 MIN
 Copiii, „seceraţi” de viroze: cu 100 de cazuri mai multe la Spitalul de Copii faţă de anul trecut

În acest an, sezonul de viroze respiratorii este unul mult mai „zgomotos” în rândul copiilor, cei mai afectaţi fiind în special cei de vârstă foarte mică. Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi spun că anul acesta virozele respiratorii au început să se răspândească mult mai devreme comparativ cu anii anteriori, unul dintre motive fiind şi faptul că a început mai devreme anul şcolar.

Spre exemplu, în luna octombrie numărul copiilor care au avut nevoie de internare a fost mai mare comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. „La nivelul spitalului nostru, în luna octombrie, s-au internat cu 100 de pacienţi mai mulţi decât anul trecut. 70% sunt infecţii acute ale căilor aeriene superioare, iar 30% sunt infecţii ale căilor respiratorii inferioare.

Există şi justificare – a fost perioada de doi ani de limitare a socializării, perioada restricţiilor, plus o conştientizare vizavi de purtarea măştii, de spălat pe mâini, de a nu intra în colectivitate când o persoană este bolnavă. De aceea sunt mai multe cazuri acum, afectaţi fiind cei de vârstă mică, de până la un an şi cei cu vârste între 1-2 ani”, a explicat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Cei mai predispuşi la forme grave: copiii de vârstă mică şi cei cu boli cronice

Infecţiile căilor respiratorii superioare sunt reprezentate de rinofaringite, faringite sau laringite, care la sugari au manifestări „zgomotoase”. „Căile aeriene, fiind structurate conform vârstei, de dimensiuni mai mici şi având în vedere că orice inflamaţie a căilor aeriene micşorează diametrul, şi pacientul este în disfuncţie respiratorie care poate merge până la formă severă de insuficienţă respiratorie acută”, a mai precizat medicul ieşean.

Infecţiile de căi aeriene inferioare sunt bronşiolitele acute, pneumoniile interstiţiale şi bronhopneumoniile. Copiii cu vârste mai mici şi cei care suferă de boli cronice sunt şi cei care fac forme mai grave ale bolii, având nevoie de internare. Unii au nevoie de oxigenoterapie sau chiar de internare la Anestezie şi Terapie Intensivă pentru a fi stabilizaţi. „Din experienţă, cei care au boli cronice pulmonare, astm bronşic, sunt în categoria de risc pe viroze respiratorii. Orice viroză poate crea o criză, o acutizare, ele sunt boli cronice cu perioade de bine, dar şi cu acutizare. Virozele respiratorii sunt cele care precipită şi prezentarea la noi la urgenţă”, a precizat dr. Tamara Roşu.

Sezonul virozelor a început anul acesta mai devreme

În Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului de Copii ajung în fiecare zi în medie 130 de copii, iar 30% dintre aceştia au manifestări specifice virozelor. Medicii spun că această creştere a numărului de viroze respiratorii era sesizabilă la finalul lunii decembrie sau începutul lunii ianuarie.

Medicii recomandă părinţilor să respecte o serie de reguli atunci când copilul este diagnosticat cu o viroză respiratorie: să evite colectivităţile, să poarte mască de protecţie dacă ajung totuşi în colectivitate, să se spele cât mai des pe mâini şi să tuşească în pliul cotului.

„Pentru orice copil care este răcit este indicat să nu meargă în colectivitate, în primul rând că este o protecţie pentru copil, fiindcă virozele respiratorii se pot complica şi bacterian, dintr-o pneumonie interstiţială să facă una bacteriană. De obicei virusurile cu tropism respirator scad imunitatea şi pot deschide poarta spre complicaţiile bacteriene. De asemenea, este bine să rămână la domicilius pentru protecţia celorlalţi, a colectivităţii. Totodată, în cazul celor de vârstă foarte mică, ideal ar fi să stea izolaţi de fraţii care sunt la grădiniţă sau şcoală, fiind la risc de forme severe. Acele 5-7 zile de izolare pot fi salvatoare”, a mai explicat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.

Specialiştii mai spun că febra devine îngrijorătoare atunci când răspunsul la tratament este întârziat sau dacă apare starea de bine timp de câteva zile şi apoi febra reapare.

 

 

Comentarii