Creatorii pensiilor speciale au ridicat doar un spital de la zero în ultimii 30 de ani

Dacă „întrebaţi” google câte spitale noi, de la zero, au fost construite în ultimii 30 de ani în România o să aflaţi că doar unul singur, la Mioveni! Nu este nici o eroare în algoritmul de calcul al cunoscutului motor de căutare. Nici una. Da, aşa este, de la Revoluţie încoace, în ţara noastră, s-a ridicat un singur spital nou, la Mioveni. Cârpeli au mai fost şi vor mai fi. O construcţie nouă însă nu prea se ştie când se va face. Aproape la fel s-a întâmplat şi în cazul şcolilor, creşelor sau grădiniţelor. Nici cu infrastructura nu stăm mai bine. Cu puţine excepţii, la toate domeniile de care a răspuns statul, de oricine a fost el reprezentat, stăm prost şi foarte prost. PSD, PNL, UDMR sau PMP s-au succedat în ultimii 30 de ani la conducerea acestei ţări. Fiecare a condus mai mult sau mai puţin. Nici unii, nici alţii nu au reuşit însă să lase ceva stabil în ţara asta, ceva palpabil. Nimeni! Au creat însă pensiile speciale, ajutoarele sociale pentru oameni numai buni de muncă şi slujbele la stat pentru neamurile şi amantele lor. Atât. Din când în când, mai exact odată la patru ani, şi-au adus aminte că ţara este populată şi cu angajaţi la privat, simpli pensionari sau elevi. Atunci, din pix, fără nici un calcul economic, fără nici o fundamentare, au aruncat câteva firimituri şi la popor. Au condimentat totul cu niscavai circ, apariţii furibunde la TV în care îşi atacau aşa numiţii adversari politici, iar după ce ieşeau din studiouri puneau la cale împreună vreo afacere pe spinarea contribuabililor de la „patron”. Curat murdar!

După tragedia de la Piatra Neamţ, unde zece pacienţi au fost arşi de vii într-o secţie ATI, toată lumea s-a apucat să arunce vina în stânga, în dreapta sau la centru. Însă, în condiţiile în care de la Revoluţie încoace s-a construit doar un singur spital, tragedia era inevitabilă. Nu este nici prima de acest fel şi cel mai probabil nici ultima: au mai ars bebeluşi într-o secţie a unui spital din capitală, iar o parte importantă din Institutul Inimii din Iaşi a luat foc, din fericire fără să producă vreo victimă umană. „Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi pentru neimplicare… cred că suntem toţi vinovaţi în această ţară, nu doar sistemul medical şi autorităţile locale, pentru că am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a declarat ministrul Tătaru pe marginea tragediei de la Neamţ. Mulţi au sărit imediat şi l-au apostrofat. Premierul Orban a spus că era obosit. „O afirmaţie un pic nerumegată. Nu toţi suntem de vină, sunt de vină cei care au fost la guvernare, la conducere, cei care nu au alocat resurse, cei care nu s-au îngrijit de calitatea personalului şi a managementului”, l-a tras de urechi şi Iohannis pe ministrul Tătaru.

Nici Iohannis şi nici Orban nu spun însă că şi PNL a mai fost la guvernare. Chiar de mai multe ori. Este adevărat că nu în aceeaşi formulă. Orban însă a fost ministrul Transporturilor. Este cumva plină ţara de autostrăzi şi nu vedem noi? Chiar dacă nefericită declaraţia lui Tătaru este plină de subînţelesuri şi lasă loc de multe interpretări. Cumva toată clasă politică, în afară de câteva noi apariţii pe scena, a contribuit într-un fel sau altul la dezastrul din sistemul medical. Toţi au găsit scuze, au dat vina unii pe alţii, dar nimeni, absolut nimeni nu a luptat cu adevărat şi nu a sancţionat furtul, prostia, lenea din sistemul administraţiei publice şi mai ales din cel medical. Toţi avem un prieten sau o rudă care lucrează la stat. De multe ori i-am admirat că au ajuns acolo şi mulţi dintre noi am dat din coate să prindem o feliuţă cât de subţire din tortul fondurilor publice. Sunt parcă mai bine însiropate faţă de cele din mediul privat. Cu un efort mic poţi obţine un câştig foarte consistent, cu riscuri minime. Sistemul este unul pervers, se autosusţine, este independent. Economiştii ne spun că întotdeauna vom alege profiturile cele mai mari pe care le putem obţine. Mereu vom cântări costurile şi veniturile şi vom merge către câştigurile cele mai frumoase. Aşa fac şi întreprinzătorii privaţi, numai că ei nu au un sac cu bani din care să se înfrupte în camera de alături, ei trebuie să alerge după sacul cu bani, sunt nevoiţi să-l caute în permanenţă. În administraţia statului, cu tot ceea ce înseamnă ea, sacul este inclus. Pe scurt, în traducerea noastră, cam asta a vrut să ne transmită ministru Tătăraru. Şi ştie ce vorbeşte, vine din interiorul sistemului, nu este străin de el.

Incendiul de la Piatra Neamţ este „opera de artă” a politicienilor din ultimii 30 de ani. Puţini sunt cei care nu intră în categoria autorului colectiv. Foarte puţini. Majoritatea mimează zilnic că vrea binele poporului, apropo ce o mai fi însemnând şi asta, dar în rest nu se ocupă decât să-şi îndese cât mai mult în propriul buzunar. A se vedea exemplul pensiilor speciale. Politica este o afacere peste tot în lume. În România a devenit însă o afacere criminală. Nu este totuna să vinzi pâinea scump cu a comercializa focoase de bombe atomice la talibani.