Cronica unei zile istorice. Papa Francisc la Iaşi

Au fost mesageri ai Sfântului Scaun, care ne-au lăsat mărturii importante despre ţară, oameni şi moravuri. Au fost aventurieri în căutare de glorie deşartă. Au fost domnitori glorioşi, precum Mihai Viteazul, care şi-a împlinit visul unirii sau „pohta”, după vorba lui, chiar în Cetatea de Scaun a Moldovei. Au fost regi ori preşedinţi de republică, sau chiar un împărat – ţarul Rusiei Petru cel Mare, invitat de prietenul său, prinţul Dimitrie Cantemir. Au poposit la Iaşi ilustre personalităţi culturale ori ştiinţifice, cu deosebire după ctitorirea universităţii, care avea să ne aşeze pe harta culturală a Europei. Dar niciodată, până la 1 iunie 2019, un Papă. Vina pentru această întârziere o poartă, la origine, Marea Schismă de la 1054. Pentru că toate celelalte argumente – istorice, culturale şi sufleteşti – susţin temeinicia legăturilor noastre cu Roma. Pentru că „sigiliul Romei” (N. Iorga) se află chiar pe actul de naştere al poporului român. De numele Romei se leagă năzuinţa noastră – niciodată părăsită, nici chiar în împrejurările cele mai tulburi – de a ne păstra ancora europeană. De aceea nu am încetat să credem şi să năzuim că aşa cum latinitatea este axa noastră etnică, Roma este axa lumii, pe care de o vom părăsi, fiinţa noastră însăşi va fi în pericol. De frica risipirii, nu ne-am îndepărtat niciodată de Roma. Alţii însă au încercat, fără succes. În consecinţă, renaşterea românească a început cu redescoperirea Romei. Drumul Romei l-au luat aproape toţi mesagerii domnitorilor noştri vreme de secole, cu speranţa că fiii ei din Orient nu vor fi uitaţi. Diplomaţia lor a fost ecumenică, din raţiuni pragmatice şi sufleteşti, înainte chiar ca ecumenismul religios să fi fost inventat. Roma ne-a cucerit cu aceeaşi tenacitate cu care căutam taina izvoarelor. De aceea, niciodată, separaţia confesională nu a mers până la capăt la noi. Întrucât poporul a ştiut mereu în chip tainic, iar cărturarii noştri în mod explicit, că aceasta ar însemna să-ţi negi originea, adică părinţii. Acesta este temeiul pentru care Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea a ales în anul 1999 România ca primă ţară majoritar ortodoxă pe care a vizitat-o. Dar şi românii ori Patriarhul Teoctist ştiau că ceea ce ne leagă de Roma este mult prea important în economia istoriei noastre decât ceea ce vremelnic ne separă. De aceea l-am primit pe Sfântul Ioan Paul al II-lea cu o dragoste neţărmurită. Şi tot de aceea dragostea lor s-a revărsat generos peste 20 de ani, cu prijelul vizitei Papei Francisc în Romania. Şi de această dată, vizita înaltului oaspete a fost percepută ca o „cărare către fraţi”. Acum, mesagerul Romei a ajuns în locurile tari, adică esenţiale, ale ţării: la Bucureşti, Iaşi şi Blaj.

De pregătirea şi succesul vizitei la Iaşi s-au îngrijit exemplar episcopul Diecezei Romano-Catolice Petru Gherghel, azi episcop emerit şi întregul cler catolic din Moldova. Iar primirea oaspetelui a depăşit şi cele mai optimiste aşteptări. Putem spune că moldovenii şi ieşenii i-au făcut Papei cea mai călduroasă primire din toată România. Semn de civilizaţie şi de bună convieţuire. Semn că la Iaşi comunitatea catolică este preţuită şi perfect integrată în viaţa cetăţii. Cu acest duh de iubire frăţească, pe care moldovenii l-au mărturisit la vizita Papei, îndrăznesc să cred că unitatea credinţei nu este doar o năzuinţă sine die, dar şi o posibilitate. Atât Sfântul Ioan Paul al II-lea, cât şi Papa Francisc au înţeles să valorifice patrimoniul românesc de toleranţă şi de convieţuire creştină, dar şi filosofia noastră istorică, de popor vechi şi aşezat. În adagiul românesc „Fiecare cu legea lui” este o mărturie de cumpătare şi o deschidere spre dialog la care ar trebui să reflectăm cu mai mult folos, dar şi să lucrăm pentru a construi noi punţi.

La un an de la vizita Papei Francisc la Iaşi, Episcopia Romano-Catolică a pregătit, sub coordonarea preotului dr. Iosif Antili, o fidelă cronică a evenimentului, sub un titlu atât de inspirat: Cu Papa Francisc, pe cărarea către fraţi. Pot afirma că este un adevărat eveniment, în egală măsură editorial, dar şi ştiinţific, şi memorialistic. La toate aceastea se adaugă excelenta ilustraţie fotografică realizată de oficiosul Vaticanului L’Osservatore romano şi de Adrian Cuba. Organizată tematic în opt capitole, cartea reconstituie vizita papală de acum mai bine de un an şi semnificaţiile ei, din perspective eclesiastică, ecumenică, culturală, publicistică, organizatorică şi pastorală. Sunt în total 72 de mărturii şi analize cu privire la semnificaţia vizitei Papei Francisc în România şi cu deosebire la Iaşi. Mărturii emoţionante şi analize pertinente sunt reunite firesc în această carte care va fi un izvor istoric ce va putea fi consultat în viitor cu real folos.

La Iaşi, Papa Francis a întâlnit credincioşi de toate confesiunile, s-a închinat în noua catedrală, a mângâiat bolnavii, s-a adresat tinerilor, a binecuvântat poporul creştin şi a omagiat personalitatea episcopului-martir, Fericitul Anton Durcovici. Nimic mai firesc pentru o personalitate consacrată a dialogului şi a iubirii frăţeşti. Papa a găsit astfel, cu naturaleţea unui cetăţean al lumii, pentru care nimic din ce este omenesc nu-i este străin, dar şi cu autoritatea pe care i-o conferă calitatea de urmaş al Sfântului Petru în Scaunul Romei, cărarea inaugurată cu secole în urmă de către Sfântul Ieremia Valahul, moldoveanul plecat la Roma pentru a-şi afla originile şi a intra mai apoi în ceata sfinţilor. A construi punţi de legătură între oameni înseamnă să pui temelie viitorului. Este în egală măsură o virtute şi un semn al harului, de care doar cei aleşi se învrednicesc. Printre ei şi marele nostru contemporan, Papa Francisc. Iar zecile de mii de ieşeni care au înfruntat la 1 iunie 2019 o furtună teribilă vor putea mărturisi peste timp: şi eu l-am întâlnit pe Papa Francisc! Unii au şi făcut-o deja, în această carte-eveniment, care binemerită toată preţuirea noastră.

Mihai Dorin este istoric şi publicist