Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, eliberat din închisoare

miercuri, 29 noiembrie 2017, 19:00
1 MIN
 Dan Diaconescu, fostul patron al OTV, eliberat din închisoare

Hotărârea lor este definitivă, aşa că Diaconescu îşi va petrece sărbătorile de iarnă alături de familie. Dan Diaconescu a fost adus la instanţă încă de dimineaţă. Alături de el au fost soţia lui, dar şi câţiva apropiaţi care au venit să îl susţină. În faţa judecătorului, avocatul lui Dan Diaconescu a pledat pentru eliberarea lui şi a spus că omul de afaceri a fost un deţinut model.

Ca dovadă, a prezentat zilele de recompensă, 200 la număr, primite de Dan Diaconescu pentru munca de la atelierul de tâmplărie din penitenciar. În plus, potrivit avocatului, clientul sau ar trebui să beneficieze şi de 7 luni adunate, în baza legii recursului compensatoriu. Mai mult, spune el, omul de afaceri a împlinit şi fracţia necesară pentru eliberarea condiţionată: 2 ani şi 7 luni, executaţi efectiv.

Comentarii