Generalul kitsch

Respectul cuvântului dat, fidelitatea faţă de suzeran, faţă de patrie şi faţă de camarazi, modestia, buna cuviinţă şi mai ales mila şi grija faţă de cei nevolnici şi slabi erau pentru un cavaler comandamente imprescriptibile. Toate aceste lucruri simple, ca şi multe altele, tu nu ai de unde să le ştii, generale kitsch, căci sunt sigur că nu ai citit şi nu citeşti nici o carte până la capăt. Mă îndoiesc că ai citit cu atenţie şi le-ai şi înţeles măcar regulamentele militare. Se vede asta din sărăcia dureroasă a vocabularului tău şi din sintaxa dificultuoasă a frazelor sforăitoare prin care îţi croieşti minciunile grosolane. Prin şcoală trebuie să fi trecut ca gâsca prin apă, aşa că mintea ţi-a rămas odihnită pentru blestemăţii. Dacă mă vei da în judecată pentru injuriile pe care ţi le arunc în faţă, îţi voi cere să arăţi judecătorului, ca probe, matricolele tale şcolare!

Dar tu nu ai nici o vină, istoria e de vină! Vâltoarea ei te-a scos şi pe tine la suprafaţă, alături de alte gunoaie, şi v-a dat ţara pe mână, pradă! Şi aţi prădat-o fără milă şi ruşine, haită de hiene, mişună de şobolani şi nour de lăcuste! Originea, educaţia, studiile de bază şi „dotările“ native te-ar fi îndreptăţit, poate, să primeşti funcţia de plutonier la magazia de efecte a companiei. Ai fi stat ţanţoş şi marţial la tejghea şi ţi-ai fi aruncat privirea infatuată spre bagdadia cămăruţei, nu spre tavanul guvernului ţării mele! Am fi venit de acasă din prima permisie cu câte ceva din produsele gospodăriei părinteşti şi ţi le-am fi înmânat cu umilinţă: „Nea Gabi, uite îţi trimite mama nişte cârnaţi de Crăciun, nişte caş şi un bidonaş cu vin dă butuc, dă la noi, dă la ţară, da’ te roagă să-mi schimbi şi mie bocancii ăştia! Pe ăia noi, pe care mi i-ai dat tot mata acum două luni, mi i-a luat caporalul Ojog, lăsându-mi „la completare“ gioarsele lui!“ Dar n-a fost să fie aşa! În loc să rămâi un plutonier destoinic şi simpatic, fie, poate chiar vreun căpitan sau maior „de aţă“, cum îţi meniseră parcele, te-ai făcut general şi om politic, creator de partid, golane! De fapt, partidul acela de mucava nu l-ai creat tu, se vede de departe că eşti prea netrebnic pentru afacerea asta! Păpuşarii tăi sunt alţii, mult mai deştepţi decât tine! Sunt cele câteva sute, poate mii, de foşti activişti de partid comunist, foşti ofiţeri superiori ai armatei populare a Republicii Socialiste România şi ai Securităţii, azi pensionari de lux, ei împreună cu neamurile şi lacheii lor, nemulţumiţi la un moment dat de eficacitatea cohortelor pesediste întru conservarea privilegiilor şi a averilor lor! Au văzut ce bine te descurci ca „profesor“, cu câtă pricepere dai societăţii pe bandă rulantă „doctori în ştiinţe militare“, plagiatori ca şi tine, cât de frumos ţi-ai împopoţonat fiica şi ginerele (făcuţi după chipul şi asemănarea ta!) cu aceeaşi făcătură doctorală, tocmai bună să legitimeze slujbele lor grase în administraţia de stat. Din oul paternal, cei doi porumbei au ieşit „intelectuali“ cu atestat exact în aceeaşi zi, ca gemenii dioscuri! Lasă că tinerii impostori au renunţat de bună voie la diplomele fraudate! În ţara în care hoţii dovediţi ies cu sutele din puşcăriile unde îi aruncase, provizoriu, un accident al istoriei, ca să-şi pape averile furate de la stat, nu prea ai cui să-i explici că plagiatul este un viol major, este una dintre crimele civile (să nu mă urecheze un penalist de doi bani şi … autosuspendat pentru contradictio in terminibus!) care nu pot fi prescrise şi iertate, chiar dacă dai înapoi lucrurile furate. Au văzut deci creatorii, susţinătorii, manipulatorii tăi şi profitorii de pe urma ta toate acestea, ţi-au intuit aroganţa şi vanitatea, cinismul şi versatilitatea, supuşenia şi disponibilitatea naturală pentru orice fel de alişverişuri, inclusiv găunoşenia unui discurs patriotard, şi şi-au zis: „Băiatul ăsta este exact ce ne trebuie pentru matrapazlâcul politic pe care-l punem la cale!“

Te informez, generale kitsch, că ţara asta a mai avut generali şi mareşali cu origine modestă care să se fi implicat în politică! Dar ei şi-au câştigat gradele în război, pe „câmpul de onoare“ – din nou fiorosul cuvânt al cărui sens îţi este străin! -, nu ca tine, la apelul de seară, cum se spune în jargonul soldăţesc! Un Alexandru Averescu, un Constatin Prezan sau un Ion Antonescu au fost şi ei profesori la „şcoala de război“. Dar te-ai uitat în carnetele lor de şcoală sau pe diplomele lor superioare? Nu te-ai uitat, căci aşa ceva nu-ţi trece prin cap! Ai fi văzut că erau cu toţii băieţi de nota zece pe linie! În plus, nici unuia dintre ei nu le-a venit năstruşnica idee „să-şi tragă un doctorat“. Nici generalul Charles de Gaulle nu avea doctorat! În good old times oamenii ştiau că, la fel ca în sportul de performanţă sau în muzică, în arta militară competenţa nu se atestă prin doctorate, ci prin chestii mult mai simple, dar şi mult mai rare: talentul, munca, jertfa, devoţiunea.

Te mai informez că în ţara asta mai sunt militari de onoare, e drept, destul de puţini. Pe unii îi ştiu personal, pe alţii i-am văzut la televizor, la emisiunea „ora armatei“. Unul, un contraamiral, m-a impresionat prin miezul precis al discursului său, rostit într-o engleză impecabilă. La alţii m-a impresionat felul în care, dincolo de o oarecare rigiditate soldăţească, în cazul lor, înduioşătoare, în cuvinte simple dar corect formulate gramatical, îşi afirmau decizia de a-şi face datoria. Simţeai că au ajuns colonei şi generali prin muncă încordată şi onestă, fără să fi simţit nevoia să se împopoţoneze cu titlul de doctor! Urmărindu-i, mi-a trecut prin cap întrebarea: Cum se face că în sferele superioare ale puterii de stat au pătruns ciurucuri ca tine sau şmecheri haioşi ca un fost căpitan de cursă lungă şi bişniţar de Constanţa? Răspunsul mi l-am dat singur: Tocmai d’aia! Într-un guvern precum cel în care ai fost ministru şi vice-premier, deloc mai breaz ca cel de acum, în care mediocritatea, impostura şi lichelismul par să fi fost criteriile de selecţie principale, semi-analfabetismul tău funcţional se încadra perfect! Că să conduci însă o flotă, un corp de armată sau un stat major, ai nevoie de nişte competenţe la care, tu, generale de paie, nici nu visezi!

Pe de altă parte, îţi reamintesc, dacă ai ştiut vreodată, că decoraţiile au fost inventate ca însemne ale meritelor, demnităţii şi onoarei celuia căruia i se decernează. Ale tale sunt tinichele calpe, ca şi cele trei sau patru stele de general care îţi împovărează umerii. Care merite, care demnitate, care onoare?!!

Şi mai este ceva, generale kitsch! Un băiat cuminte şi inimos, căruia, în fapt, nu ai fi fost demn nici măcar să-i legi şireturile, a murit absurd pentru tine şi din cauza nemăsuratei tale înfumurări de neam prost, ca să-ţi deschidă calea cu mare pompă, ţie, ciocoiule, printr-o capitală mohorâtă şi cu străzile desfundate şi pline de gropile lăsate în urmă de lăcomia ta şi a găştii căreia îi aparţii, de haimanale poreclite miniştri, prefecţi, secretari de stat, primari sau şefi de partid! Moartea absurdă şi nedreaptă a tânărului jandarm ar trebui să-ţi bântuie somnul şi să-ţi macine conştiinţa. Mă îndoiesc că ai avea aşa ceva. Dar, cum căile Domnului ascunse sunt, revolverul din dotare ţi-ar putea fi un bun sfetnic. Mă voi număra atunci printre cei care vor pune o floare pe mormântul tău şi mă voi căi, spunând împreună cu psalmistul: Peccavi, Domine Deus, ignosce mihi! 

Eugen Munteanu este profesor  universitar doctor la Facultatea  de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi