În Moldova va mai fulgui şi zilele următoare. Vremea se răceşte

luni, 24 noiembrie 2014, 12:25
2 MIN
 În Moldova va mai fulgui şi zilele următoare. Vremea se răceşte

Vremea se răceşte începând de luni, când cerul va fi mai mult noros, iar în zone restrânse va ninge. Iată prognoza meteo pentru următoarele patru zile.

Luni, în Dobrogea şi Bărăgan, cerul va fi plin de nori şi va fi lapoviţă sau chiar va ninge, din loc în loc. Norii vor fi numeroşi şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Trecător vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, iar maximele scad uşor faţă de cele înregistrate ieri.

În jumătatea nordică a Moldovei se anunţa mulţi nori şi va ninge pe suprafeţe mari, dar în cantităţi neimportante. Aici se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi din ţara. În schimb în nordul Transilvaniei şi prin Maramureş aşteptăm vreme frumoasă cu cer variabil şi senin şi temperaturi acceptabile, după ce se risipeşte ceată matinală.

Şi în vestul ţării vor fi multe perioade cu soare şi nu sunt anunţate precipitaţii. În ţinuturile centrale se anunţa mulţi nori şi ninsori slabe pe Dealurile de Vest. partea estică, iar în vest se va arată şi soarele din când în când. Maximele termice vor fi în uşoară scădere.

În sudul ţării găsim vreme închisă şi maxime în uşoară scădere. Precipitaţiile apăr pe spaţii mici şi vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

La munte se anunţă vreme rece pentru această perioadă mai ales dimineaţă şi noaptea. Norii vor fi numeroşi în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi se vor semnala ninsori slabe, locale. În restul zonei montane înnorările vor fi temporare şi doar sporadic pot să cadă ninsori slabe. Vântul va suflă între slab şi moderat, scrie stirileprotv.ro.
Marţi, cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse vor cădea precipitaţii slabe.Vor fi mai ales ninsori la munte şi în nord şi lapoviţă în celelalte zone.

Miercuri, în sudul şi în estul ţării, dar şi la munte, vor fi mulţi nori, însă doar în jumătatea nordică a Moldovei şi în zonă Carpaţilor Meridionali va ninge slab şi trecător.

Joi, vor fi înnorări în estul şi în sud-estul ţării, unde trecător vor fi condiţii de fulguieli. În restul zonelor, în special în extremitatea de sud-vest a ţării, vor fi ninsori slabe, temporare, spre seară.

Marţi vremea va fi rece pentru această dată a anului, iar miercuri şi joi va fi deosebit de rece în regiunile extracarpatice.

 

 

Comentarii