Încă o bătaie de joc la adresa culturii ieşene: cazul Baia Turcească

Marţi, pe la prânz, am luat cu mine o pancartă şi m-am dus să susţin un protest în faţa Băii Turceşti. Pe pancartă am scris de mână, cu un marker, aşa: BAIA TURCEASCĂ este a IEŞENILOR, NU a AMICILOR lui CHIRICA (de la Ateneu). Gestul meu, poate nu foarte bine înţeles de unii, venea ca urmare a ştirii apărute în aceeaşi zi, cum că primăria urmează să ofere Baia Turcească în administrarea Ateneului Tătăraşi, instituţie condusă de un amic de-al primarului , un anume Andrei Apreotesei. Consacrarea deciziei urma să aibă loc miercuri, printr-un vot formal în Consiliul Local, dominat, cum se ştie, de oamenii primarului de la PNL şi PMP. Ştirea în sine pare banală. Bun, şi care ar fi problema, de fapt? De ce ar fi ăsta un motiv de protest, se vor fi întrebat unii.

Voi explica aici mai pe îndelete, pentru că mi se pare chiar important să înţelegem această poveste care, cum spuneam, e un caz-şcoală. O să fiu totuşi frugal în expunere, pentru că informaţia e abundentă şi pe alocuri tehnică.

Până să înceapă renovarea ei, în 2016, Baia Turcească, o clădire monument de o rară frumuseţe arhitecturală, construită la sfârşitul secolului 19, a stat zeci de ani de izbelişte până în punctul în care risca efectiv să se prăbuşească. Dar ceva se mai întâmpla totuşi pe-acolo, ceva care are legătură strânsă cu discuţiile de azi despre cine ar trebui să administreze clădirea şi, implicit, cu protestul meu. Mai multe ONG-uri ieşene din zona culturală (le voi numi mai încolo) au tot încercat de-a lungul anilor să sensibilizeze autorităţile locale, au făcut tot felul de demersuri, cu mijloacele lor modeste au încercat să mai şi cârpească pe ici pe colo prin clădirea mâncată de vreme, plină de mizerie şi mucegai, ba chiar la un moment dat au reuşit la plătească E-ON-ul să racordeze electricitatea. Şi au mai făcut ceva. Au organizat în spaţiile de acolo, aşa degradate cum erau, diverse acţiuni culturale, au montat chiar şi piese de teatru, au organizat expoziţii, amintesc aici doar Bienala Periferic, pusă la cale de profesorul Matei Bejenaru de la Univeristatea Naţională de Arte „George Enescu” (UNAGE). Totul a fost făcut în ideea de a sensibiliza autorităţile şi de a impune ideea că acest monument trebuie renovat şi exploatat ulterior ca spaţiu dedicat artei, mai exact, un Centru Internaţional de Artă Contemporană (CIAC). O idee perfect compatibilă atât cu estetica şi arhitectura clădirii, cât şi cu brandul cultural al oraşului.

Citez acum din ce povesteşte şi Dan Acostioaei, conf.dr. la Facultatea de Arte Vizuale şi Design din cadrul UNAGE: „Până pe la mijlocul anilor 2010 se pierduse orice speranţa că proiectul Băii Turceşti ca Centru de Artă Contemporană se va materializa, deşi se perindaseră pe acolo miniştri şi ambasadori din România, Franţa şi Turcia, promiţând ba una, ba alta (…). Prin 2015 discuţiile au fost reluate. Ministrul Culturii de la acea vreme, Vlad Alexandrescu face o vizită la Iaşi în 2016 şi se întâlneşte cu ONG-urile şi cu Primarul. Se reia acest proiect la care lucrează o echipă de arhitecţi şi membri ai ONG-urilor active.”

În 2018 încep lucrările de renovare cu bani europeni. Proiectul este gândit pentru a funcţiona acolo viitorul Centru Internaţional de Artă Contemporană, idee pentru care s-au bătut ani de zile cele şase ONG-uri de care spuneam, adică Vector, CFC, Compania FaPt, Artes, tranzit.ro şi Satelit şi care formaseră între timp şi un Grup de Iniţiativă, care urma să lucreze cot la cot cu arhitecţii la elaborarea proiectului pentru reabilitarea clădirii. Trebuie spus aici că fără implicarea acestor şase ONG-uri, conduse de artişti şi specialişti în domeniu, proiectul n-ar fi avut nicio şansă de a obţine finanţare, cei care au câştigat (nu e clar cum) licitaţia pentru renovare neavând nicio expertiză în domeniul artei contemporane şi chiar una foarte săracă în restaurarea de clădiri de patrimoniu. Practic, faptul că azi avem Baia Turcească renovată şi gata de a deveni un reper cultural major pe harta Iaşului se datorează în cea mai mare măsură luptei celor şase ONG-uri.

Numai că acest lucru nu a contat deloc pentru primarul Chirica. Pentru el, mai important a fost să-şi ghiftuiască amicul de la Ateneul Tătăraşi cu încă o sinecură pe unde, probabil, va mai învârti nişte bani publici, cine ştie cum. Vezi şi scandalurile cu cheltuielile făcute de acesta la Ateneu de-a lungul anilor, despre care a scris la un moment dat şi Reporter de Iaşi şi pe care justiţia încă le ignoră. Dar mai grav decât asta e că Ateneul din Tătăraşi nu are absolut nicio expertiză în zona artei contemporane. E ca şi cum ai pune Poliţia Călare să administreze transportul în comun.

Iată ce spunea un alt profesor de la UNAGE, Cătălin Gheorghe, miercuri, în şedinţa dinaintea votului din Consiliul local: „Ateneul Naţional nu a contribuit cu nimic la formarea şi dezvoltarea scenei de artă contemporană din Iaşi. Această instituţie nu are expertiza necesară pentru a concepe şi a derula programe culturale specifice artei contemporane şi nici expertiza unei integrări a CIAC la nivelul reţelei de instituţii similare de pe scena de artă internaţională. Administrarea CIAC de către Ateneul Naţional ar reprezenta o ingerinţă serioasă, fireşte injustă, a politicului în spaţiul de liberă exprimare culturală şi în viaţa comunităţii culturale locale. Arta este politică, dar asta nu înseamnă că o instituţie artistică trebuie condusă de un politician afiliat unui partid politic. CIAC ar trebui să devină o instituţie culturală distinctă, cu misiunea, viziunea şi obiectivele sale specifice, alături de celelalte 4 instituţii culturale subordonate Primăriei. Ar trebui să ne gândim la o dezvoltare culturală a oraşului, la o creştere a oportunităţilor de a lucra în sectorul cultural, la oferirea unei şanse pragmatice artiştilor de a nu mai fi nevoiţi să emigreze din Iaşi, nu la o încorporare a artei contemporane într-o instituţie care promovează cu preponderenţă forme de cultură tradiţională, divertismentul şi spectacolul bulevardier.”

Evident, primarul Chirica a ignorat total aceste argumente de bun simţ şi decizia a fost în final votată miercuri de către Consiliul Local. Mai mult, ca să-şi bată joc până la capăt de toată munca sectorului cultural independent de la Iaşi, înaintea votului, Mihai Chirica a aruncat cu noroi în aceşti oameni, susţinând că atunci când a intrat el în Baia Turcească, unde avuseseră loc între timp acele evenimente culturale improvizate, dar care au impus ideea de centru al artei contemporane, ar fi găsit acolo „zvastici, mesaje teroriste, trivialităţi şi îndemnuri la pornografie”. Zvastici dragi mai degrabă amicului său pe care l-a instalat în fruntea Ateneului, cunoscut pentru simpatiile sale legionaroide. Dar, având în vedere calitatea remarcabilă profesional şi civic a celor acuzaţi voalat de primar, e dincolo de orice imaginaţie. O mizerie marca Chirica.

Cam asta e povestea tristă care încheie o etapă din viaţa tumultoasă a Băii Turceşti. Să sperăm însă că lucrurile nu se vor opri aici şi că, cine ştie, poate după ce actualul primar va părăsi funcţia,  Baia Turcească va ieşi din mâinile politrucilor lui Chirica şi va intra în administrarea cui trebuie şi cui se pricepe. Şi care chiar iubeşte oraşul, şi-i pasă de cultura şi imaginea lui.