Liviu Dragnea: E firesc ca Executivul să facă o analiză pe salariul minim

joi, 17 decembrie 2015, 14:14
1 MIN
 Liviu Dragnea: E firesc ca Executivul să facă o analiză pe salariul minim

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că social-democraţii nu vor pune "presiune" pe Guvern în cazul creşterii salariului minim, afirmând că este normal ca Executivul să îşi facă propria analiză şi PSD va aştepta decizia Cabinetului Cioloş.

"Este firesc să facă o analiză proprie actualul Guvern. (…) Există spaţiu pentru ca salariul minim să fie sustenabil şi să nu afecteze afacerile. (…) Nu suntem de acord ca 1,2 milioane de români să nu benefecizeze de acei 150 de lei în plus la salariu, care pentru ei poate însemna chiar să aibă căldură în casă", a spus Dragnea.

Liderul PSD a subliniat că o creştere a salariului minim nu afectează activitatea agenţilor economici, iar această măsură poate fi uşor pusă în practică.

Întrebat dacă PSD va fi de acord cu o creştere de la jumătatea anului 2016, Dragnea a spus că aşteaptă decizia Guvernului şi nu va mai face alte comentarii. "Nu vreau să pun presiune pe Guvern, nu se procedează aşa", a spus liderul PSD.

Mediafax

Comentarii