Mai surprinde pe cineva? Oprescu, dat în urmărire. Trebuie să execute 10 ani şi 8 luni

vineri, 13 mai 2022, 14:35
2 MIN
 Mai surprinde pe cineva? Oprescu, dat în urmărire. Trebuie să execute 10 ani şi 8 luni

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost dat în urmărire vineri, nefiind găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat, după ce a fost condamnat definitv la 10 ani şi opt luni de închisoare. De asemenea, a fost dat în urmărire şi Popa Cornel Bogdan, fost şef al Administraţei Cimitirelor, condamnat în acelaşi dosar.

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupţie. Decizia, amânată de mai multe ori până acum, este definitivă. El fusese condamnat în mai 2019 la 5 ani şi patru luni de închisoare, ca urmare a deciziei Tribiunalului Bucureşti.

Instanţa a mai decis să ia măsura de siguranţă a confiscării extinse a imobilului situat pe strada Herăstrău din Bucureşti, cumpărat de Sorin Oprescu prin Adriana Elena Nica. De asemenea, au mai fost confiscate de la fostul primar general sumele de 102.400 lei şi de 9.500 euro.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti menţine sechestrul asigurator asupra unei case şi a unei teren din Ciolpani, care îi aparţin lui Sorin Oprescu.

Alte condamnări pronunţate în dosar sunt: Popa Bogdan-Cornel (fost şef al Administraţiei Cimitirelor) – 11 ani şi 6 luni închisoare, Stanca Cristian (fost şofer al lui sorin Oprescu) – 7 ani şi 2 luni închisoare, Constantinescu Mircea-Octavian (director economic în Primăria Capitalei)  – 6 ani şi 10 luni închisoare, Petroi-Avasiloae Ruxandra-Mihaela (fost director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti – 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare, Şupeală Florin (fost director în cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti) – 7 ani închisoare, Albu Romeo – 6 ani închisoare, Niţă Ion  – 7 ani şi 10 luni închisoare, Bengalici Claudiu – 6 ani şi 6 luni închisoare.

Comentarii