Militar american rănit la cap în urma unui exerciţiu de paraşutare în România

vineri, 14 iunie 2019, 09:15
1 MIN
 Militar american rănit la cap în urma unui exerciţiu de paraşutare în România

Un militar american în vârstă de 29 de ani care participa la exerciţiul Saber Guardian a fost rănit la cap, în urma unui exerciţiu de paraşutare, la baza aeriană Boboc. Acesta se află la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău pentru investigaţii.

Lt.col. Daniel Nistor a declarat că militarul american a acuzat dureri de cap după unui exerciţiu de paraşutare la baza aeriană Boboc, la care au participat 1.300 de paraşutişti, în cadrul exerciţiului Saber Guardian.

Potrivit lt.col. Daniel Nistor, nu au fost probleme la deschiderea paraşutei, însă după aterizare militarul american a acuzat dureri de cap.

„A suferit un traumatism cranio cerebral, fără alte leziuni şi acum medicii se hotărăsc dacă va rămâne la noi sau va fi transferat la o altă unitate medicală. Pacientul este stabil”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

Comentarii