anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 12.08.2020

Ministru: Sper ca în iulie şi august să se poată face turism de litoral în România

GALERIE
vama
  • vama
- +

Industria turismului va beneficia de un pachet de ajutor cu o componentă îndreptată spre reducerea costurilor cu energia electrică a hotelurilor şi restaurantelor şi o componentă care vizează capitalul de lucru, respectiv granturi pentru finanţarea cheltuielilor ce vor trebui făcute pentru aranjarea spaţiilor în vederea primirii turiştilor, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

Totodată, el a estimat că abia în lunile iulie şi august se va putea face turism pe litoral, dar şi în general în România, iar după ce restricţiile de circulaţie în interiorul localităţilor vor fi ridicate, pe 15 mai, în următoarele două săptămâni se va face o evaluare a situaţiei sanitare şi se vor lua următoarele decizii privind turismul.

"Întreaga industrie de turism a fost lovită (de criza Covid-19 - n. r.) într-o proporţie de 98-99%. Industria turismului este o industrie foarte sensibilă şi în special hotelierii, ca să poată să funcţioneze, ca să poată să le meargă business-ul, trebuie să aibă turişti. Măsurile se vor relaxa din 15 mai. Probabil că nu se va pune problema să înceapă turismul din 15 mai. Dar, indiferent dacă Guvernul va da mai devreme sau mai târziu drumul la circulaţie, turistul va pleca de acasă şi se va duce să beneficieze de servicii turistice doar dacă se va simţi în siguranţă. Exact ca la bursă. În momentul când la bursă există speculaţii, există probleme că s-ar putea întâmpla ceva, acţiunile scad. La fel şi la turism, ca să fac aşa o paralelă. Până nu ne vom simţi în siguranţă că mergând la un hotel, mergând într-un restaurant, mergând într-un bar vom fi siguri că nu se va întâmpla ceva vizavi de sănătatea noastră, acest lucru nu va putea fi relansat. Suntem în permanentă discuţie cu Ministerul Sănătăţii şi cu Ministerul de Interne tocmai pentru a pune la punct un set de reguli ca să facem oamenii să se simtă în siguranţă atunci când pleacă pentru o locaţie pentru a se destinde, când se duc într-un restaurant, când se duc într-un hotel. Hotelurile nu sunt închise din punct de vedere oficial, dar, neexistând trafic, ele stau degeaba deschise", a afirmat Popescu.

Ministrul Economiei a dat asigurări că lucrează la un program de sprijin pentru hotelieri, dar şi pentru proprietarii de restaurante în vederea reducerii unor cheltuieli.

"Pentru hoteluri gândim un program de sprijin pentru a le ajuta să-ţi reducă cheltuielile cu anumite utilităţi şi o să vedeţi în perioada imediat următoare că o să lansăm nişte proiecte speciale pentru hotelieri, să le reducem costurile cu energia electrică, să le finanţăm prin granturi 100% o producţie de fotovoltaice de curent electric, fotovoltaice de 27 kw, care ar putea reduce la unii chiar 100%, la alţii poate cu 50% costurile cu energia electrică. De asemenea, dacă vom impune nişte reguli vizavi de modificările pe care trebuie să le facă hotelierii, proprietarii de restaurante, cafenele şi baruri, atunci şi acele reguli vor presupune nişte costuri suplimentare. O să facem un pachet de finanţare în aşa fel încât să-i ajutăm, să nu fie pe cheltuiala lor aceste costuri. Tot un grant care să fie dedicat pentru industria ospitalităţii", a explicat el, la Digi 24.

Virgil Popescu a precizat că vor trebui gândite o serie de proceduri care vor trebui respectate în vederea distanţării sociale.

"Va trebui să facem nişte proceduri în aşa fel încât acea distanţă socială, inclusiv la mese când vom sta, să fie respectată. E clar că va trebui făcută o procedură în aşa fel încât să nu poată fi încălcată, ca oamenii când se aşează acolo să ştie că trebuie să stea la acea distanţă, iar mesele trebuie aranjate în aşa fel încât să nu fie foarte apropiate. De asemenea, dacă e vorba de panouri despărţitoare, ele trebuie amplasate şi trebuie făcute procedurile în aşa fel încât totul să fie respectat. Probabil că vom avea - în momentul când va fi luată această decizie - nişte ghiduri, nişte reguli, nişte proceduri foarte clare şi transparente ca să le ştie toată lumea pentru a putea fi respectate. Vrem să facem un pachet de ajutor pentru industria turismului. Va fi un pachet cum am dat un exemplu pentru reducerea costurilor hotelierilor, de ce nu şi a restaurantelor, care au posibilitatea să-şi instaleze acele capacităţi de producţie fotovoltaice pentru energie electrică, şi un pachet pentru capitalul de lucru - granturi vorbim aici - în aşa fel încât să poată să-şi finanţeze din acele granturi cheltuielile necesare pentru aranjarea spaţiilor în vederea primirii turiştilor", a adăugat acesta.

Şeful de la Economie a precizat că din acel pachet de un miliard de euro destinat IMM-urilor o parte va fi alocată industriei turismului.

În ceea ce priveşte instalarea acelei capacităţi de producere a energiei electrice, Virgil Popescu a menţionat că va trebui depus un proiect, dar a dat asigurări că nu vor fi necesare aprobări speciale, ci totul se va produce rapid.

"Instalarea acestei capacităţi de energie electrică de 27 de kw este în lege vizavi de un consumator care poate să o producă fără să necesite aprobări speciale, deci să fie ceva foarte flexibil şi să se poată instala foarte rapid. Va necesita un ghid, o aplicaţie, un proiect care trebuie depus de hotelieri şi o aprobare foarte rapidă, în mod special pentru hoteluri, şi mă aştept ca principalii beneficiari, cei mai rapizi, să fie hotelurile de pe litoral. Îmi doresc să beneficieze anul acesta. Noi lucrăm la ghid în momentul de faţă. Am vorbit cu ANRE să facă şi procedurile generale (...) şi probabil într-o săptămână - două să avem şi procedurile aprobate de Autoritatea de Reglementare în Energie. Noi suntem pregătiţi", a dat el asigurări.

Întrebat când ar putea oamenii să meargă la mare, ministrul a spus că speră ca în lunile iulie şi august să se poată face turism de litoral în România.

"Suntem în contact permanent cu Ministerul Sănătăţii tocmai pentru a evalua şi să ne putem da seama cam când s-ar putea redeschide turismul. Eu sunt optimist de felul meu şi sper ca în iulie şi august să se poată face turism de litoral în România, pentru că sunt cele mai bune luni, şi turism în general în România. Deci, în momentul când se va deschide sezonul turistic din punct de vedere sanitar vom avea disponibile şi aceste măsuri care să poată fi implementate", a răspuns Popescu.

El a explicat că în acest sens după 15 mai, în următoarele două săptămâni se va face o analiză a situaţiei sanitare şi în funcţie de aceasta se va lua o decizie de pornire a industriei turismului.

"În 15 mai relaxăm o parte din măsuri. După două săptămâni, în această perioadă de evaluare în care putem vedea dacă aceste relaxări au avut un efect pozitiv sau din contră, avem o primă evaluare, adică exact la 1 iunie. La 1 iunie vom şti dacă măsurile pe care le-am luat au avut un efect pozitiv şi din punct de vedere al sănătăţii, adică nu s-a înrăutăţit situaţia din punct de vedere sanitar. Cred că până la 1 iunie este uşor prematur să spunem. Dacă relaxăm cum terminăm starea de urgenţă, în 15 mai, dăm drumul la circulaţia în interiorul localităţilor şi vedem că nu se întâmplă nimic, atunci evident că de la 1 iunie, normal şi de la sine, va veni circulaţia în afara localităţilor. Dar trebuie să evaluăm foarte bine ce se întâmplă în aceste două săptămâni, după data de 15 mai. Repet: până când Ministerul Sănătăţii, după evaluarea pe care o face, nu va putea spune 'da, din momentul de faţă putem spune că gradul de siguranţă din punct de vedere sanitar este suficient de mare încât să putem porni industria turismului' până atunci, din păcate, asta este! Nu avem ce să facem, trebuie să ne reţinem şi să stăm acasă, să nu facem turism'', a subliniat acesta. AGERPRES

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un preşedinte discret

Lucian DÎRDALA

Un preşedinte discret

Nu se pune problema să stabilim, aici, pattern-uri ambiţioase. Se poate, totuşi, observa că preşedinţii Senatului din guvernările dominate de Ion Iliescu au fost politicieni lipsiţi de ambiţia de a controla partidul sau guvernul, acceptând fără obiecţii supremaţia lui Ion Iliescu.

Filmuletul zilei

opinii

Ultima mineriadă (I)

Florin CÎNTIC

Ultima mineriadă (I)

Faptul că la presiunea societăţii civile conducerea DIICOT a hotărât să infirme în mare măsură scandaloasa încercare de muşamalizare făcută de procurorul Doru Stoica arată cât de exploziv este dosarul represiunii din 10 august 2018.

Imagine all the people...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Imagine all the people...

Memoriei lui Philippe Muray (1945-2006)

Efemeride electronice

Ioan MILICĂ

Efemeride electronice

pulspulspuls

Mult iubite Înalpreasfinţite Teo Fan-Fan,

Mult iubite Înalpreasfinţite Teo Fan-Fan,

Cu nespusă sfială ridicăm privirea spre mitra Sfinţiei voastre, convinşi fiind că îndrăzneala ne va fi iertată, iar rostirea noastră păcătoasă va fi aşişderea trecută cu vederea, dacă se va dovedi nevrednică de înalta judecată a Sfinţiei Voastre.

Caricatura zilei

3 AM

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.