De Business

Punem punctul pe știi

Numai 13% dintre companii îşi vor lăsa angajaţii să muncească integral de acasă

Aşa arată un studiu realizat de către Asociaţia Business Service Leaders şi KPMG.

sâmbătă, 28 noiembrie 2020, 02:50
4 MIN
 Numai 13% dintre companii îşi vor lăsa angajaţii să muncească integral de acasă

Doar 13% dintre companiile care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO) şi Research and Development (R&D) vor permite angajaţilor să muncească integral de acasă anul viitor, arată un studiu realizat recent de Asociaţia Business Service Leaders (ABSL) şi KPMG. Cercetarea a fost făcută în perioada iulie – octombrie 2020, pe un eşantion de 59 de companii care activează la nivel naţional. 

Telemunca a devenit principala opţiune a firmelor în această perioadă, dar a arătat şi limitările legate de socializare, interacţiune şi colaborare. „Astfel, 48% dintre respondenţi vor opta pentru un sistem de muncă hibrid în 2021, 13% vor continua în sistemul de telemuncă, în timp ce 39% dintre companii consideră că pe termen mediu munca de acasă nu este o alternativă viabilă. 

De altfel, 82% dintre firmele chestionate au declarat că îşi vor păstra spaţiile de birouri”, se precizează într-un comunicat de presă ABSL, organizaţie care reprezintă sectorul de business services din România. În industria IT din judeţul Iaşi lucrau la începutul acestui an 12.380 de persoane, potrivit datelor din Breviarul Economic al Judeţului Iaşi, realizat de către Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi. În total, sectorul IT&C local a generat un venit cumulat de 444 milioane de euro în 2019. Stocul de birouri din Iaşi ajunge în prezent la 285.000 mp, conform PIN Map Iaşi, prima hartă a birourilor moderne din oraş.

Ce cred oficialii companiilor din domeniu

Grupul britanic SCC (Specialist Computer Centres), unul dintre cei mai mari furnizori de servicii şi soluţii IT în regim outsourcing, are peste 1.000 de angajaţi în centrele din Iaşi şi Bacău, care lucrează în proporţie de 97% de acasă la momentul actual. „Cazuri punctuale de lucru la birou sunt pentru departamentele de IT local, Facilities, HR sau Finance. Vom continua să lucrăm astfel până la finalul lunii martie 2021. Atunci, în funcţie de evoluţia pandemiei, vom lua în calcul întoarcerea la sediul nostru pentru 50% din echipă. Angajaţii îşi vor desfăşura activitatea de la birou prin rotaţie. Cu siguranţă biroul se va transforma pe viitor într-un spaţiu de socializare, networking şi brainstorming, continuând să lucrăm de acasă cel puţin 2-3 zile pe săptămână”, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi” Cătălin Constantin, manager Resurse Umane în cadrul SCC România.

Referitor la impactul pandemiei de coronavirus asupra cifrei de afaceri realizată în 2020, 69% dintre participanţii la studiu au declarat că va fi similară cu cea din 2019, 17% au estimat o scădere a cifrei de afaceri cuprinsă între 5% şi 30%, iar 14% dintre companii aşteaptă o creştere a afacerilor cu procente cuprinse între 5 şi 50%. Printre efectele pandemiei asupra business-ului, companiile enumeră scăderea cererii externe – 39%, impactul crizei de sănătate publică asupra operaţiunilor clienţilor – 33%, căutarea unor arii noi de business – 33%, creşterea cererii externe – 30%, planuri globale de restructurare – 27% şi achiziţii – 3%. Procentul total depăşeşte 100% deoarece companiile au selectat mai multe variante, explică reprezentanţii ABSL. Totuşi, numai 54% dintre companiile care activează în industrie au deja un plan de recuperare/continuare a afacerii, în timp ce 46% nu au un astfel de plan. 

O industrie cu 131.000 de angajaţi

În ceea ce priveşte sprijinul acordat de către autorităţi, 20% dintre companiile din domeniu au aplicat pentru şomaj tehnic, 11% au primit ajutor de la stat, 11% scutiri de taxe, 6% amânarea plăţii impozitelor şi 6% au accesat granturi UE/ fonduri europene. Un procent de 38% dintre companii nu au beneficiat de sprijin din partea statului. Pe termen mediu şi lung, 58% dintre firme apreciază că numărul angajaţilor din industrie va creşte, 22% consideră că numărul de angajaţi va fi în scădere, în timp ce 20% dintre companii consideră că numărul angajaţilor va rămâne constant. La nivel naţional, numărul estimat de angajaţi în industrie la acest moment este de aproximativ 131.000. 

„Înainte de pandemie, cea mai mare provocare pentru firmele din industrie era legată de forţa de muncă bine pregătită. Toate discuţiile legate de dezvoltarea industriei aveau ca punct central recrutarea şi reţinerea talentelor. Rata medie a plecărilor din companie a fost de 22% pentru perioada 2017 – 2019. Pentru perioada ianuarie – iulie 2020, rata medie a plecărilor din companii a fost de doar 12%”, a spus Ciprian Dan, preşedintele ABSL.  Cele mai importante oraşe pentru industria de business services sunt Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Braşov şi Sibiu. Majoritatea angajaţilor cu contract pe termen lung furnizează servicii pentru clienţi (29%), IT şi dezvoltare de software (28%), servicii financiare contabile (19%), HR (10%), managementul lanţului de aprovizionare (6%), servicii bancare şi de asigurări (1%). 

 

 

 

Comentarii