Orban: Pentru mine, Revoluţia nu a însemnat o schimbare de program la televizor, ci o schimbare în meniu

vineri, 20 decembrie 2019, 21:21
1 MIN
 Orban: Pentru mine, Revoluţia nu a însemnat o schimbare de program la televizor, ci o schimbare în meniu

Premierul Ludovic Orban a declarat, la Timişoara, la o şedinţă festivă dedicată Revoluţiei, că pentru el spiritul din timpul Revoluţiei nu a murit. ”Pentru mine, Revoluţia nu a însemnat o schimbare de program la televizor, a însemnat o schimbare în meniu, deci a însemnat libertate, demnitate”, a spus premierul.

”Tot timpul am păstrat în sufletul meu ceea ce  cred că a existat în sufletul vostru şi spiritul adevăratei revoluţii. Pentru mine, Revoluţia nu a însemnat o schimbare de program la televizor, a însemnat o schimbare în meniu, deci a însemnat libertate, demnitate. Să ştiţi că am păstrat în această perioadă spiritul acesta, nu a murit. La un moment dat m-am şi gândit, e o minune că am putut să ajung prim ministru când m-am uitat la pleiada care a fost înainte. Au mai fost şi accidente, recunosc. Dar să ştiţi că nu a fost uşor deloc”, a declarat Orban.

Aflați amănunte de pe adevarul.ro.

Comentarii