De Sănătate

Punem punctul pe știi

Peste 80 de cazuri noi de COVID în weekend la Iași. Suntem în TOP

luni, 30 august 2021, 01:58
2 MIN
 Peste 80 de cazuri noi de COVID în weekend la Iași. Suntem în TOP

Weekend cu peste 80 de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 la Iaşi, judeţul situându-se printre primele cinci judeţe din ţară la acest capitol. În schimb, nu s-a înregistrat niciun deces în rândul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID 19.

A crescut şi gradul de ocupare al secţiilor de ATI COVID. Astfel, ieri erau ocupare şapte paturi ATI la Spitalul de Boli Infecţioase, şase paturi ATI la Spitalul Municipal Paşcani şi un pat ATI la Spitalul de Neurochirurgie. Ieri mai erau libere cinci paturi ATI dintre care două la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, două la Spitalul „Sf. Spiridon“ şi un pat ATI la Spitalul de Neurochirurgie.

Pentru persoanele depistate pozitiv cu noul coronavirus, în unităţile sanitare sunt puse la dispoziţie 163 de paturi, dintre care 97 de paturi pentru bolnavii confirmaţi pozitiv cu COVID-19 (CF Paşcani – 22 paturi, CF Iaşi – 15 paturi, Spitalul Orăşenesc Hârlău – 12 paturi, Spitalul de Pneumologie – 28 paturi, Spitalul de Boli Infecţioase – 20 de paturi) şi 67 de paturi în zonele roşii destinate pacienţilor cu alte patologii şi confirmaţi pozitiv cu COVID-19. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“, în momentul de faţă, o singură persoană confirmată pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în staţia unităţii medicale. În rest, în secţiile speciale ATI COVID de la Maternitatea „Elena Doamna“ şi de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ nu se află niciun pacient COVID-19 internat.

În ceea ce priveşte campania de vaccinare, în perioada 27-28 august, au fost vaccinate 779 de persoane din tot judeţul, dintre care 494 au primit prima doză şi 285 au primit a doua doză. De asemenea, în aceeaşi perioadă, au fost imunizate cu mono-vaccinul Johnson&Johnson 260 de persoane.

Comentarii