Ponta nu-l vrea pe Săpunaru la Transporturi

sâmbătă, 24 august 2013, 01:50
1 MIN
 Ponta nu-l vrea pe Săpunaru la Transporturi

 

Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei Mediafax surse politice.
Deputatul PNL Nini Săpunaru anunţa, joi seară, că a fost sunat şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că a fost autorizat să anunţe acest lucru. Joi seara, premierul Victor Ponta a evitat să comenteze această informaţie.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, pentru "Gândul", că nu a discutat cu premierul Victor Ponta despre nominalizarea pentru Transporturi. El a precizat însă că "este normal ca pe un portofoliu care revine PNL, decizia, cel puţin în ceea ce priveşte propunerea să fie a PNL". Liberalul a adăugat că "crede sincer" că Nini Săpunaru este o "propunere cu multe şanse de nominalizare" în BPN al PNL.
 

 

Comentarii