Primăria Târgu Jiu spune că Iohannis nu a încălcat legea când a stat la „Masa Tăcerii”

luni, 31 octombrie 2016, 13:45
2 MIN
 Primăria Târgu Jiu spune că Iohannis nu a încălcat legea când a stat la „Masa Tăcerii”

Orice persoană care se aşează „cu bune intenţii” fără să afecteze în vreun fel piesele componente al Mesei Tăcerii, ori cele de pe Aleea Scaunelor, cu scopul de a se fotografia şi fără unul vădit de distrugere, nu se află într-o situaţie de încălcarea a legii, afirmă Primăria municipiului Târgu-Jiu.

„Orice persoană care se aşează, cu bune intenţii, fără să afecteze în vreun fel piesele componente al Mesei Tăcerii, ori cele de pe Aleea Scaunelor, cu scopul de a se fotografia şi fără unul vădit de distrugere, nu se află într-o situaţie de încălcarea a legii”, potrivit Mediafax, care citează un mesaj scris pe pagina de Facebook a Primăriei Târgu Jiu. Instituția aminteşte că, în calitatea sa de proprietar, „este preocupată constant de protejarea operelor componente ale Ansamblului Monumental <> cautând soluţii tehnice care să amelioreze, atât factorii de mediu, cât şi cei antropici”. În finalul postării, primăria precizează că prin măsurile luate a respectat dorinţa lui Constantin Brâncuşi care spunea: „Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut dar toata lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii…”.

Precizarea primăriei a fost făcută ca urmare a unor critici apărute în mass-media ca urmare a faptului că preşedintele Klaus Johannis aflat în viztă în municipiul Târgu-Jiu, s-a aşezat pe unul din scaunele Mesei Tăcerii, pentru a se fotografia. Klaus Iohannis a participat, vineri, la ceremoniile prilejuite de comemorarea eroilor bătăliei de pe Jiu, din octombrie 1916. După evenimentul care a avut loc în apropierea Coloanei Infinitului, preşedintele României a acceptat invitaţia autorităţilor locale şi a vizitat şi operele din Parcul Central. La Masa Tăcerii, şeful statului s-a fotografiat în timp ce stătea pe unul dintre scaune, deşi la câţiva metri de operă era afişat mesajul: „Stimaţi vizitatori, să păstrăm intactă moştenirea Brâncuşi pentru generaţiile următoare. Vă rugăm să evitaţi contactul cu operele!”.

Comentarii