Prof. Univ. Dr. Paul-Dan Sîrbu, Şef Clinică Ortopedie şi Traumatologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi: „Dacă soţul dvs are ruptură de menisc şi care este tratamentul adecvat în această situaţie, nu putem afla decât dacă vine la spital, îl consultăm şi îi facem investigaţiile care se impun. Rupturile de menisc sunt afecţiuni frecvente ale genunchiului şi pot apărea la orice persoană, dar în special la cei care practică sport sau la persoanele în vârstă. Genunchiul este format din 3 oase: femur, tibie şi rotulă. Fiecare genunchi are câte 2 meniscuri – meniscul lateral şi meniscul medial (situate între femur şi tibie) şi formate dintr-un fibrocartilaj care acţionează ca un tampon care asigură protecţia cartilajului, stabilizează şi protejează genunchiul şi amortizează mişcările. Meniscul medial are forma literei „C“ (leziunile sale fiind mai frecvente din cauza unei flexibilităţi mai reduse) iar meniscul lateral are forma literei „O“.

Leziunile meniscale se produc cel mai frecvent în urma unor mişcări cu răsucirea bruscă sau rotirea genunchiului, cum se întâmplă în mişcările de pivotare ale genunchiului sau în momentul unei opriri bruşte urmate de întoarcere. Genuflexiunile foarte joase, mişcările de ridicare a unui obiect greu sau aşezarea în genunchi pot determina leziuni meniscale. Concomitent cu ruptura meniscală se pot produce şi alte leziuni ale genunchiului (rupturile ligamentare). Leziunile meniscului sunt de două tipuri şi pot fi clasificate astfel: leziuni netraumatice şi leziuni traumatice.

• Leziunile netraumatice sunt tot mai frecvente odată cu înaintarea în vârstă astfel că rupturile apar pe un menisc fragilizat din cauza unui traumatism minor (simpla ridicare de pe scaun, sau o uşoară pivotare a genunchiului).
• Leziunile traumatice apar de regulă la persoanele sportive (tenis, fotbal, schi) iar genunchiul este suprasolicitat. Durerea este simptomul principal pentru care pacientul cu o ruptură meniscală vine la consult medical. Durerea diferă în funcţie de meniscul lezat, de leziunile asociate şi se exacerbează prin răsucirea sau rotirea genunchiului.

Alături de durere descoperim, la anamneză şi examenul clinic, umflarea genunchiului şi inflamarea acestuia, limitarea extensiei, „trosnituri“ intraarticulare, senzaţia de instabilitate a genunchiului. Dacă leziunea este neglijată şi pacienţii nu ajung la medic, rupturile meniscale se pot complica cu desprinderea unei porţiuni şi deplasarea acesteia în articulaţie, cu „blocarea“ genunchiului (cu dureri accentuate şi mers dificil). Diagnosticarea unei rupturi de menisc se realizează prin examinare clinică şi examinare imagistică. Palparea genunchiului şi testarea durerii prin folosirea unor semne şi teste specifice, suspicionează o leziune meniscală. Radiografiile standard ale genunchiului pot evidenţia alte posibile cauze care determină durerea, dar examinarea RMN stabileşte diagnosticul de certitudine.

Tratamentul pentru ruptura de menisc depinde de tipul, dimensiunea şi localizarea leziunii, starea articulaţiei, vârsta pacientului şi nivelul de activitate desfăşurat de acesta. În leziunile de menisc asociate artrozei genunchiului, dar şi dacă ruptura este de mici dimensiuni iar simptomele nu persistă, se poate aplica doar un tratament conservator, fără intervenţie chirurgicală. În astfel de situaţii, se recomandă o pauză de la activitatea care a cauzat leziunea meniscului, chiar folosirea unei cârje, pentru a nu pune presiune atunci când se deplasează; în repaus, piciorul afectat trebuie poziţionat procliv (pe o pernă), pentru reducerea edemului local prin creşterea întoarcerii venoase. Se poate aplica gheaţă local, timp de 20 de minute, de câteva ori pe zi (pe un prosop subţire), iar pacientul poate purta un bandaj elastic (genunchieră). Pentru reducea durererii şi inflamaţiei pot fi recomandate medicamente antiinflamatorii. În cazul leziunilor meniscale importante (de exemplu „blocajul“ meniscal), sau când tratamentul consevator a fost ineficient, este necesară intervenţia chirurgicală. Modern, aceasta se realizează prin chirurgie artroscopică care constă în abordul minim invaziv al genunchiului prin două incizii de aproximativ 1 centimentru fiecare.

Prin una din incizii se introduce o cameră video care transmite imagini clare din genunchi pe un monitor video, iar prin cealaltă incizie se introduc instrumente speciale artroscopice cu care se va repara (sutura) meniscul lezat sau se va practica excizia (îndepărtarea) porţiunii de menisc afectat. Meniscul are o importanţă covârşitoare în funcţionalitatea genunchiului şi în prevenirea artrozei, asfel că repararea (sutura) meniscului în stadiile incipiente este cea mai bună soluţie chirurgicală. Din păcate, vindecarea meniscului depinde de zona în care s-a produs ruptura acestuia. Astfel, rupturile în periferia meniscului (zona roşie, bogat vascularizată) au cele mai mari şanse de vindecare, spre deosebire de celelalte două treimi ale meniscului nealimentate cu sânge (zona albă), în care sutura nu este recomandată.

Cea mai frecvent efectuată intervenţie chirurgicală artroscopică este meniscectomia; aceasta poate fi parţiala (excizia porţiunii rupte a meniscului), subtotală sau totală (excizia întregului menisc). Meniscectomia subtotală sau totală predispune la artroză (prin uzura cartilajului lipsit de elementul tampon). În aceste cazuri, transplantul de menisc (din banca de ţesuturi sau cu menisc artificial) este o soluţie chirurgicală interesantă la pacienţii tineri şi fără leziuni artrozice. În principiu, leziunile meniscale ar trebui operate în stadiile incipiente la pacienţii tineri şi activi, în vedere evitării complicaţiilor şi a leziunilor artrozice.

Programul de recuperare după leziunile meniscale operate, este foarte important pentru câştigarea mobilităţii genunchiului şi a tonusului muscular. Recomandarea de cârje de antebraţ este foarte obişnuită după aceste intervenţii chirurgicale. Exerciţiile pot fi efectuate într-un centru specializat de recuperare medicală, dar şi la domiciliu (conform unui set de exerciţii recomandate). De regulă, perioada de recuperare după o meniscectomie parţială artroscopică este de circa 4 săptămâni, iar după o sutură meniscală, circa 2-3 luni“.