De Business

Punem punctul pe știi

Sony va cumpăra EMI Music Publishing, într-o tranzacţie de 1,9 miliarde de dolari

marți, 22 mai 2018, 10:45
2 MIN
 Sony va cumpăra EMI Music Publishing, într-o tranzacţie de 1,9 miliarde de dolari

Grupul japonez Sony a anunţat că va cumpăra, într-o tranzacţie care se ridică la 1,9 miliarde de dolari, EMI Music Publishing, o companie care deţine drepturile asupra pieselor unor staruri precum Queen, Sam Smith şi Pharrell Williams, transmite AFP. În urma acestei tranzacţii, peste două milioane de piese – unele numărându-se printre marile hituri ale primei jumătăţi a secolului al 20-lea – intră în uriaşul catalog muzical deţinut de Sony.

Aceasta este prima tranzacţie majoră făcută sub conducerea noului CEO al Sony, Kenichiro Yoshida, care a subliniat într-o conferinţă de presă că industria muzicală a cunoscut un nou avânt în ultimii ani, datorită serviciilor de streaming furnizate de companii precum Spotify şi Apple. Prin această tranzacţie, Sony devine una dintre cele mai mari companii în domeniu, a declarat Yoshida pentru presă. Sony, care era deja acţionar minoritar al EMI, printr-o filială a sa, a semnat un acord cu fondul de investiţii Mubadala, cu sediul în Abu Dhabi, pentru a cumpăra acţiunile acestuia (60% din compania de producţie muzicală). În urma tranzacţiei, care se ridică la 1,9 miliarde de dolari, Sony va controla indirect 90% din EMI Music Publishing, potrivit unui comunicat.

În cadrul tranzacţiei, EMI Music Publishing a fost evaluată la 4,75 de miliarde de dolari. Într-un comunicat, compania de tehnologie Sony a adăugat că tranzacţia mai are nevoie de aprobarea autorităţilor din domeniul concurenţei. Sony a raportat luna trecută un profit anual record de 4,5 miliarde de dolari. Compania japoneză deţinea deja drepturi de autor asupra a aproximativ 2,3 milioane de titluri muzicale, inclusiv catalogul Beatles, şi este un jucător major în IT, comunicaţii, cinematografie şi jocuri video.

EMI este a doua cea mai mare companie de producţie muzicală din lume, cu o cifră de afaceri de 663 de milioane de dolari, şi deţine şi administrează drepturile asupra a aproximativ 2 milioane de piese, interpretate de artişti diverşi, de la Judy Garland ("Over the Rainbow") la Kanye West, Alicia Keys, Drake, Pink, Fetty Wap şi Hozier.

Comentarii