anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

vineri, 20.05.2022

Studiile de gen şi Poliţia Gândirii

GALERIE
Alexandru Lazescu
  • Alexandru Lazescu
- +

Studiile de gen ca şi alte „discipline” de acelaşi tip sunt în fapt exemple tipice de „pseudo-ştiinţe” cu o puternică amprentă ideologică.

Recent am asistat şi la noi la o dispută legată de studiile de gen. Senatul a adoptat un amendament la Legea educaţiei naţionale prin care sunt intezise în şcoli, universităţi, grădiniţe şi toate spaţiile dedicate educaţiei „activităţile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”. Imediat au început protestele. S-a vorbit despre o „poliţie a gândirii”, despre o „crasă incultură”, despre o „întoarcere în Evul Mediu” etc. La prima vedere, protestele par justificate. La urma urmei de ce trebuie să se amestece Parlamentul într-o astfel de chestiune. Dar asta doar dacă trăieşti într-o altă lume, nu te uiţi la ce s-a întâmplat în Occident, în ultimele decenii şi la ce se întâmplă, de fapt, chiar acum.

Studiile de gen ca şi alte „discipline” de acelaşi tip sunt în fapt exemplu tipic de „pseudo-ştiinţă”, la fel ca „studiile intersecţionale” sau „studiile rasiale”. Ele pot fi, desigur, abordate ca discuţie la alte discipline, la studiile de filosofie de pildă, atunci când se discută curentele neo-marxiste, dar nu ca discipline de sine stătătoare care, din păcate, au ajuns să deturneze atenţia de la cele cu adevărat importante. Este în declin interesul pentru ştiinţe şi pentru disciplinele fundamentale în condiţiile în care mulţi dintre cei din tânăra generaţie au lacune imense în cultura lor generală, esenţială pentru orice intelectual, în timp ce tot felul de astfel de „pseudo-discipline”, cu puternică amprentă ideologică, se înmulţesc ca ciupercile după ploaie.

Este important de spus că interesul pentru promovarea acestor iniţiative nu este nici pe departe doar unul strict academic, ci urmăreşte o foarte clară agendă ideologică de modelare a tinerei generaţii în spiritul unei „lumi noi”, complet decuplate de tradiţiile şi valorile tradiţionale, precum cea de familie, de pildă, considerate toxice, opresive. Acest demers de „implant ideologic transformator” începe pe băncile facultăţilor şi se termină în pieţele în care se vandalizează (sau chiar se dărâmă) statuile lui Winston Churchill, George Washington sau a lui Indro Montanelli, în Italia, în timp ce se dezvelesc noi statui ale lui Marx şi Lenin (ultima în Germania, la Gelsenkirchen). „Studiile de gen” sunt una dintre numeroasele portiţe prin care curentul neo-marxist a ajuns să domine spaţiul universitar din Occident şi să-şi impună de o manieră agresivă şi intolerantă, chiar ca în „Evul Mediu”, viziunea asupra societăţii. Orice deviere din spaţiul public de la linia „politic corectă” fiind sever amendată.

Dintr-un sondaj Rasmussen Reports, din decembrie 2018, reieşea că doar 26% dintre adulţii americani cred că au o deplină libertate de expresie, în timp ce 68% dintre ei sunt convinşi că poţi avea mari dacă să spui ceva „incorect politic”. Un alt sondaj YouGov, realizat în Marea Britanie, ajungea la aceeaşi concluzie: într-un raport de 48% vs. 35 %, cei intervievaţi recunoşteau că în multe chestiuni evită să spună cu adevărat ce gândesc, din motive similare.

Cei care sunt astăzi atât de indignaţi şi vorbesc despre instaurarea unei „poliţii a gândirii” ar trebui să se uite în cu totul altă parte. De exemplu, ar trebui să se uite la campania agresivă şi la enorma reversare de ură la care este supusă celebra creatoare a cărţilor „Harry Potter”, J.K. Rowling, pentru vina capitală de a susţine, în contextul unei discuţii legate de transgenderi, că „a şterge conceptul de sex înseamnă să ştergi la nivel global realitatea femeii”. Cereri de boicot, ameninţări pe Twitter, pentru delictul de „transfobie”. S-a solicitat chiar ca viitoarea sa carte, care urmează să apară la editura Hachette, să nu mai fie publicată. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu „conceptele” vehiculate la studiile de gen, ideea de bază este aceea că sexul nu există în realitate, este doar o „construcţie socială”. Ele sunt parte a unei ideologii de stânga radicale care promovează o viziune a lumii în care totul, absolut totul, este văzut ca parte a structurilor şi relaţiilor de putere, pe care susţine că vrea să le destructureze. Această formulare vagă şi elastică poate fi aplicată cu uşurinţă aproape în orice context şi pentru a justifica aproape orice, oricât de absurd. De exemplu atunci când se solicită, aşa cum s-a întâmplat într-o universitate americană, ca tabloul lui Shakespeare să fie înlocuit cu unul al unei scriitoare lesbiene de culoare.

După cum scrie Ayaan Hirsi Ali în Washington Examinerincidentul Rowling evidenţiază pericolul actual cu care se confruntă nu numai drepturile femeilor, ci şi valorile noastre fundamentale, în ansamblu. Nu este nimic mai suspect decât formularea «Libertatea de exprimare» ... dar numai pentru un discurs aprobat.

Ceea ce vedem acum în Occident, această ofensivă oarbă împotriva tuturor valorilor fundamentale care constituie ancorele sociale vitale, este rezultatul abandonării sistemului instituţional din educaţie, de la şcoli la universităţi, al cărui control a fost preluat treptat de personaje radicalizate, care se prezintă drept agenţi ai „justiţiei sociale”, singuri depozitari ai adevărului, exponenţi ai clarităţii morale, care au înlocuit gândirea critică cu propaganda ideologică. Ştiu, se spune că noi nu suntem în aceeaşi situaţie, că la noi e altfel. Că lucrurile nu suportă comparaţie. Ceea ce este în principiu corect. Aşa e. Dar acelaşi gen de avertismente erau formulate la mijlocul anilor '90 şi în universităţile americane. „Încă din 1994, Daphne Patai şi Noretta Koertge, ambele ferme avocate ale drepturilor femeilor, avertizau asupra presiunilor tot mai mari din departamentele de studii ale femeilor din Statele Unite pentru a se conforma la anumite puncte de vedere ideologice fixe”, menţionează Ayan Hirsi Ali. După cum spun chinezii, o călătorie de o mie de mile începe cu primul pas.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Nimic de salvat

Pavel LUCESCU

Nimic de salvat

Încăput pe mâna lui Barna, Ghinea, Drulă, Năsui şi prietenii, USR a devenit un soi de anexă libertariană a PNL, unde ar fi logic să şi sfârşească, alături de gaşca Câţu-Gorghiu.

opinii

Simple notaţii

Alexandru CĂLINESCU

Simple notaţii

Sorin Oprescu mi-a fost dintotdeauna profund antipatic, şi asta înainte să aflu despre matrapazlâcurile lui. Îmi părea un şmecher de „capitală”, un ins cu apucături golăneşti, vulgar şi agresiv. Îl situam cam pe aceeaşi treaptă cu Becali, deşi la acesta din urmă mai puteam detecta nişte urme de umanitate. Am aflat, în urma condamnării lui Oprescu, ceea ce, probabil, ştia destulă lume: doctorul lucra în stil mare, cerea şpăgi colosale, avea - precum mafioţii - oameni de încredere care îl protejau şi îşi asumau treburile riscante. 

Tencuiala antiseismică

Neculai SEGHEDIN

Tencuiala antiseismică

Desigur, o legendă urbană, unul din miturile care însoţesc toate amintirile, povestirile, convingerile legate de cutremur, care au dus la dezvoltarea unei adevărate culturi a seismului în România.

Love story la “om la lună”

George PLEȘU

Love story la “om la lună”

Se face curând un an de zile de când nu am mai scos din player-ul maşinii cd-ul cu albumul În caz de om la lună, strigaţi „om la lună, stânga/ dreapta” după caz.

pulspulspuls

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

PULS

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

Multă lumea ne-a tot întrebat în ultima vreme unde o fi dispărut din peisaj sinatoarea de Iaşi cu cea mai mare greutate (la quintale ne referim, nu la influenţă, evident), dar şi cu gura cea mai mare. Ei bine, stimaţi telespectatori, am apelat pentru un răspuns la această spinoasă problemă a politichiei locale, naţionale şi, de ce nu, chiar evropeneşti am putea spune, la aceeaşi sursă a noastră care ne-a spus câte una sau alta la momentul candidaturii ei la Iaşi pe listele auriste, când mai nimeni nu ştia de un’ s-o ia pe madam: adicătelea amicul Archibald Tănase, stimaţi telespectatori, că sigur vă era olecuţă dor de el, nu-i aşa?

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.