Tânărul care s-a aruncat de la etaj avea o alcoolemie de 1‰

miercuri, 31 octombrie 2018, 02:50
1 MIN
 Tânărul care s-a aruncat de la etaj avea o alcoolemie de 1‰

Puştiul care s-a aruncat duminică seara de la etajul patru al blocului din Metalurgie după ce a fost certat de părinţi era beat. Autorităţile i-au găsit o alcoolemie în sânge de peste 1 la mie, ceea ce înseamnă că băuse mult alcool. 

Daniel Alexandru V. ajunsese acasă duminică seara şi s-ar fi luat la ceartă cu părinţii. Imediat după ceartă, adică în jurul orei 22.30, tânărul a mers în camera lui, în dormitor, a deschis fereastra, s-a căţărat pe pervaz şi s-a aruncat în afară. În cădere, corpul tânărului a lovit o prelată de deasupra unei bucătării, apoi a rupt mai multe sfori de la un alt apartament, pe care erau agăţate rufe puse la uscat.

Aproape de sol, tânărul a lovit o bancă de lemn care se afla în faţa scării blocului. Tânărul s-a lovit puternic la cap, iar hemoragia a făcut ca încercările medicilor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi să fie zadarnice. Medicii au declarat decesul în jurul orei 23.20, iar corpul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Iaşi pentru necropsie. De asemenea, poliţiştii au deschis un dosar penal de cercetare. De asemenea, vecinii au spus despre tânăr ce era liniştit şi că nu făcea probleme. Familia acestuia şi tânărul locuiau în apartamentul unei rude.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii