Uliana Ochinciuc, soția lui Dan Condrea, audiată la Parchetul General

miercuri, 08 iunie 2016, 08:01
1 MIN
 Uliana Ochinciuc, soția lui Dan Condrea, audiată la Parchetul General

Uliana Ochinciuc, soția lui Dan Condrea, patronul Hexi Pharma care și-a pierdut viața înt-un accident petrecut pe șoseaua dintre Corbeanca și Buftea, va fi audiată, miercuri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul privind dezinfectanții diluați din spitale.

Uliana Ochinciuc s-a prezentat în această dimineață la poliție pentru a respecta controlul judiciar, iar după se va prezenta la Parchetul General pentru a da declarații în fața procurorilor.

În dosarul Hexi Pharma, soţia lui Condrea este acuzată de spălare de bani şi a fost plasată sub control judiciar.

În acest dosar, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

– SC Hexi Pharma CO SRL pentru evaziune fiscală și spălare de bani

– Flori Dinu, director general al firmei, pentru complicitate la evaziune fiscală

– Uliana Ochinciuc și Radu Ochinciuc, ambii sub control judiciar, pentru spălare de bani

– CPS Chemical & Pharmaceutical Solutions LTD și Hatom Limited LTD, ambele din Cipru, pentru complicitate la evaziune fiscală și spălare a banilor

– Miron Panaitescu, administrator la mai multe societăți comerciale, pentru spălare de bani, aflat în prezent în penitenciar. Potrivit DNA, în perioada 2008 — 2016, Hexi Pharma a evidențiat în actele contabile operațiuni fictive de intermediere a achizițiilor de bunuri, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat cu o sumă estimată în această etapă a cercetărilor la aproximativ 8 milioane lei.

realitatea.net

Comentarii