„Utilizarea din ce în ce mai largă a triclosanului în produsele de larg consum prezintă un risc de toxicitate hepatică pentru oameni“, a declarat dr Robert H. Tukey, Profesor la Departamentul de farmacologie de la UC San Diego School of Medicine. „Studiul nostru arată că factorii comuni pe care îi întâlnim în viaţa de zi cu zi – prezenţa omniprezentă a triclosanului, împreună cu prevalenţa consumului ridicat de grăsimi alimentare – constituie o reţetă „bună“ pentru dezvoltarea bolilor hepatice grase la şoareci“. Într-un studiu precedent efectuat în 2014 la şoareci, echipa a descoperit că expunerea la triclosan a favorizat formarea tumorilor hepatice prin interferarea cu o proteină responsabilă cu eliminarea substanţelor chimice străine din organism. În acest ultimul studiu, cercetătorii au hrănit cu o dietă bogată în grăsimi şoarecii cu diabet de tip 1.

După cum au arătat studiile anterioare, dieta bogată în grăsimi a condus la boala ficatului gras non-alcoolic (non-alcoholic fatty liver disease sau NAFLD). La om, boala ficatului gras non-alcoolic este o afecţiune din ce în ce mai frecventă care poate duce la ciroză hepatică şi cancer. Diabetul şi obezitatea sunt factori de risc pentru ea. Conform studiului, iată ce se întâmplă: consumul unei diete bogate în grăsimi le „spune“ celulelor să producă mai mult factor de creştere a fibroblaştilor 21, care ajută la protejarea celulelor hepatice de daune. Tukey şi echipa sa au descoperit că triclosanul se amestecă cu două molecule, ATF4 şi PPARgamma, de care celulele au nevoie pentru a produce factorul protector de creştere.

Nu numai asta, dar antimicrobianul a perturbat şi o varietate de gene implicate în metabolism. În plus, şoarecii expuşi la triclosan au avut mai puţină diversitate în microbiomul intestinal – mai puţine tipuri de bacterii care trăiesc în intestine şi un mediu similar cu cel observat la pacienţii cu boala ficatului gras non-alcoolic. Mai puţină diversitate a microbiomului intestinal este în general asociată cu o stare de sănătate mai slabă. Până în prezent, aceste descoperiri au fost observate doar la şoarecii care au ingerat triclosan. Dar, din moment ce aceleaşi sisteme moleculare funcţionează şi la oameni, noile informaţii îi vor ajuta pe cercetători să înţeleagă mai bine factorii de risc pentru boala ficatului gras non-alcoolic şi să le ofere un nou loc pentru a începe să proiecteze intervenţii potenţiale pentru a preveni şi a atenua afecţiunea, notează cercetătorii.

„Acest mecanism ne oferă acum o bază pe care să dezvoltăm terapii potenţiale pentru boala ficatului gras non-alcoolic asociată cu toxice“, a spus dr Robert H. Tukey, care este, de asemenea, director al Institutului Naţional de Ştiinţe de Sănătate a Mediului Programul Superfund de la UC San Diego. Interzis în produsele de spălat din SUA În 2016, Administraţia SUA pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a decis că produsele de spălat fără prescripţie medicală nu mai pot conţine triclosan, având în vedere că nu s-a dovedit a fi sigur sau mai eficient decât spălarea cu apă şi săpun simplu. Cu toate acestea, antimicrobianul se găseşte în continuare în unele produse de uz casnic şi medical, precum şi în ecosistemele acvatice, inclusiv în sursele de apă potabilă.

Se estimează că 100 de milioane de adulţi şi copii din SUA ar putea avea boala ficatului gras non-alcoolic. Cauza exactă a acesteia este necunoscută, dar dieta şi genetica joacă roluri substanţiale. Se crede că până la 50% dintre persoanele cu obezitate au boala ficatului graas non-alcoolic. Afecţiunea nu este de obicei detectată până când nu este avansată.