VIDEO: Povestea zecistului Ionuţ Casian din Târgu Frumos ale cărui exerciții matematice la tablă erau fotografiate
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

duminica, 16.01.2022

VIDEO: Povestea zecistului Ionuţ Casian din Târgu Frumos ale cărui exerciții matematice la tablă erau fotografiate

GALERIE
casian
  • casian
- +

Casian Ionuţ Grigoraş este al şaptelea elev de zece din judeţul Iaşi şi singurul din afara municipiului. Acesta a studiat la Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“ din Târgu Frumos, unde a obţinut media 10 şi în toţi anii de studiu. Pe viitor, din clasa a IX-a, ar dori însă să îşi continuie studiile la Colegiul „Racoviţă“ din Iaşi, unde va face primii paşi pentru a fi informatician.

Reporterii Ziarului de Iaşi s-au întâlnit cu Casian în cursul zilei de ieri, tânărul povestind pe larg cum s-a pregătit, care sunt pasiunile sale, dar şi ce ar vrea să facă pe viitor. Casian a povestit că abia ce a reuşit să adoarmă cu o noapte înainte de aflarea rezultatelor, dar nu pentru că s-ar fi temut de o notă mică, ci pentru că se declară un perfecţionist, şi orice sutime în minus nu i-ar fi dat voie să se bucure de rezultate.

„Nu m-am temut deloc la Matematică. Ştiam că am rezolvat totul corect, dar la Limba română, pentru că au fost multe compuneri, îmi făceam griji de partea subiectivă a evaluării“, afirmă Casian, care pare să îşi mai ascundă din timiditate pe măsură ce vorbeşte de pasiunile sale, de modul în care a învăţat sau despre planurile sale de viitor.

Tânărul din Târgu Frumos afirmă că nu a făcut deloc pregătire suplimentară, ci s-a prezentat la examen cu ceea ce a învăţat de la profesorii de la clasă sau cu ce a studiat singur, din culegeri şi manuale. Pasiunea sa pentru studiu este trădată însă de o ecuaţie matematică care încă e pe tabla clasei în care a învăţat. I-a arătat-o profesoarei de matematică, ecuaţia fiind găsită de el pe internet. Îmi explică rapid ce anume i s-a părut inedit la aceasta, şi cu greu urmăresc explicaţiile.

Pe viitor ar vrea să urmeze specializarea Matematică-informatică de la „Racoviţă“, unde va intra cu siguranţă având în vedere rezultatele sale. La facultate nu ştie însă exact ce va studia sau dacă va alege să rămână în ţară. L-ar încânta să studieze pe viitor fie în Marea Britanie, fie în Danemarca, dar afirmă că încă are timp să îşi schimbe opinia.

În ceea ce priveşte o carieră viitoare, Casian spune că e influenţat într-o oarecare măsură de cei dragi şi, în acest moment, oscilează între medicină, drept şi informatică.

Deşi vorbeşte despre studiu, despre vise şi planurile sale de viitor, Casian este un copil ca oricare altul. Îi place să se uite la seriale pe Netflix şi are o slăbiciune aparte pentru cele „fantasy“, mărturisind că show-ul său preferat este „Shadowhunters“. Când nu se află în faţa televizorului, tânărul citeşte literatură SF, fiind fascinat de mitologie, mituri şi poveşti cu vrăjitori şi zâne.

Încă nu ştie care îi va fi direcţia în viaţă sau dacă va vrea să rămână în ţară, însă orice va alege, vrea să fie perfect, „până la cel mai mic punct sau cea mai mică virgulă“.

VEDEȚI AICI ȘI: De 7 ori BRAVO! Ei sunt zeciștii ieșeni de la Evaluarea Națională!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dragul nostru Novak Djokovic

Nicolae GRECU

Dragul nostru Novak Djokovic

Nole pare a fi mioriticul nostru, dacă n-ar avea spiritul de luptă al înaintaşilor săi.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (3)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (3)

Autorul evocă o serie de detalii ale vieţii cotidiene a consătenilor săi în primii ani ai agriculturii comuniste.

Moartea, nebunia devenită banalitate

pr. Constantin STURZU

Moartea, nebunia devenită banalitate

Se vorbeşte prea mult în zilele noastre despre "numărul morţilor/ deceselor" şi prea puţin despre moartea însăşi. Accentul exclusiv şi obsesiv pus pe prima informaţie induce panica şi o tot sporeşte, cu efecte dintre cele mai devastatoare pe toate planurile existenţei noastre. 

Arhitectura azi

arh. Ionel OANCEA

Arhitectura azi

S-au risipit ca vântul sec al deşertului treizeci de ani de pace, de creştere economică, după statistici cea mai mare din Europa, ȋn aşteptarea noii arhitecturi româneşti. 

pulspulspuls

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Credeaţi că, gata, nu-i vom mai vedea pe firmament? Ei, iote că reapar!

Aho aho, cetitori fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi, căci pe astăzi Moşu’ vouă vă aduce brânză, ouă, dar şi niscai noutăţi din niscaiva zone mai mici ale politichiei ieşene pe care mulţi dintre noi le cam scosesem la pensie de câţiva ani, pe unii reprezentanţi chiar fără vechimea completă, ci pe caz de boală. 

Caricatura zilei

Pantaloni

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X