De Business

Punem punctul pe știi

Capgemini se mută din Păcurari la Palas

marți, 01 octombrie 2013, 01:50
1 MIN
 Capgemini se mută din Păcurari la Palas

Capgemini îşi va muta sediul din capăt Păcurari în clădirea de birouri United Business Center 3, aparţinând ansamblului Palas. Firma, una dintre cele mai importante companii furnizoare de consultanţă, tehnologii şi externalizare de servicii la nivel mondial, a închiriat o suprafaţă de aproximativ 2400 mp în clădirea de birouri din ansamblul urbanistic de lângă Palatul Culturii. Noile birouri, unde vor lucra circa 250 de persoane, vor deveni funcţionale începând cu luna decembrie a acestui an. „Motivele principale pentru care am ales ansamblul Palas au fost calitatea birourilor, conformă cu standardele internaţionale, şi amplasarea centrală a proiectului. Din punctul de vedere al planurilor de dezvoltare, intenţionăm să ajungem la 500 de angajaţi până la finalul anului viitor”, a transmis Gabriel Jurj, Head of Delivery Centre la Capgemini România. Printre companiile care au deschise sedii la Palas se mai numără Amazon România, Endava, Danieli Engineering, TeamNet International, Synygy, EBS, Centric IT Solutions, Ness Techologies, Raiffeisen Bank şi Volksbank. În prezent, componenta office a ansamblului Palas este închiriată în proporţie de 85%.

Comentarii