Cursuri de rusă, spaniolă sau italiană la Universitatea Tehnică

vineri, 14 octombrie 2016, 20:26
2 MIN
 Cursuri de rusă, spaniolă sau italiană la Universitatea Tehnică

Studenţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi au posibilitatea de a studia mai multe limbi străine în cadrul unor traininguri organizate de către asociaţia AIESEC Technical University Iaşi, prin proiectul TRY – Teaching Romanian Youth.

Studenţii vor putea să se orienteze între posibilitatea de a studia engleza sau spaniola, rusa, franceza şi italiana de la o serie de traineri internaţionali cu experienţă de predare ce vor veni din Italia, Maroc, Rusia, Georgia, Egipt, Tunisia, Algeria, Nigeria şi Bahrain. Cursurile vor începe pe 5 noiembrie şi se vor întinde pe o perioadă de zece săptămâni, timp în care studenţii vor învăţa noţiunile de bază şi unele de specialitate din limba respectivă, învăţând de la traineri şi obiceiurile, tradiţiile şi cultura din ţările fiecăruia. La finalul cursului, studenţii vor primi o diplomă ce atestă nivelul limbii care poate fi ataşată CV-ului, dar există şi posibilitatea învăţării mai multor limbi pe parcursul desfăşurării programului. Orele de curs vor cuprinde activităţi practice, în funcţie de nevoile participanţilor.

„Vei avea contact constant cu o cultură diferită prin activităţi recreative şi interactive, menite să te familiarizeze cu tradiţiile, mâncărurile şi dansurile tradiţionale, filmele şi literatura în limba respectivă. Cei care studiază limba engleză pot după finalizarea cursurilor să se înscrie şi să susţină examenul Cambridge prin intermediul partenerului nostru de proiect, centrul lingvistic Twinkle Star“, au transmis organizatorii. Studenţii care vor să se înscrie, trebuie să completeze un formular online până la data de 24 octombrie. Costul unui curs este de 170 de lei şi poate fi achitat în două tranşe, după începerea orelor. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii