Festival Internaţional de Foarte Scurt Metraj, la Galeria Fondane

sâmbătă, 06 iunie 2015, 16:21
2 MIN
 Festival Internaţional de Foarte Scurt Metraj, la Galeria Fondane

Festivalul International Tres courts regrupeaza in fiecare an cele mai bune productii audiovizuale de foarte scurt metraj de pe cele cinci continente.

Anul acesta, festivalul are loc intre 5 si 14 iunie, perioada in care 20 de localitati din Romania impartasesc aceasta intalnire cinematografica anuala cu alte 85 de orase din lume: din sud-vestul Africii in Pacificul de Nord si pana in Orientul apropiat, din America centrala pana in tarile Europei de Est.

Impotriva globalizarii si a uniformizarii culturilor, festivalul permite punerea in valoare a creatiei locale, care surprinde societati si vieti diverse, din toate partile lumii. Institutul Francez din Iasi va gazdui acest eveniment vineri, 12 iunie, incepand cu ora 17, in Galeria Fondane.  Filmele, de maximum trei minute, sunt prezentate publicului intr-un format plin de energie si inventivitate, care cuprinde patru sectiuni:

 
Selectia nationala cuprinde cele mai bune filme foarte scurte realizate in Romania in ultimii ani. Publicul este invitat sa voteze filmul preferat, pentru decernarea premiului publicului din Romania.

Selectia familiala se adreseaza in primul rand micilor spectatori peste 7 ani, dar si tuturor celor care si-au pastrat sufletul de copil sau care nu au rabdare mai mult de trei minute in fata ecranului. Este asadar un prilej de a descoperi povesti, aventuri, animatii de foarte scurt metraj in familie.

Selectia internationala, programul far al festivalului, reflecta ultimele tendinte din creatia audiovizuala actuala. Este vorba despre o selectie de filme din mai multe tari, de toate genurile: fictiune, animatie, documentar, experimental. Publicul este din nou invitat sa voteze pentru decernarea premiului publicului atribuit de spectatorii din 25 de tari.

► Selectia Paroles de femmes exploreaza prin 20 de filme perspectivele feminie, pentru a incerca sa le inteleaga specificitatea. O calatorie in jurul lumii, in care umorul si seriozitatea merg mana-n mana, iar ideile preconcepute nu isi au locul.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii