Homo socialiens

Întreabă pe oricine vrei ce abilităţi crede că se cer acum cel mai mult de la un candidat pentru un job şi vrei primi, cel mai probabil, răspunsul: să le ştie pe astea cu calculatorul, cu IT-ul. Sectorul IT a luat un asemenea avânt în ultimele două decenii încât e greu să-ţi mai închipui vreo activitate economică, ca să nu mai zic de viaţa de zi cu zi, în care IT-iştii (sau, cum îi mai numesc eu în glumă, ”noii instalatori”) să nu fi devenit absolut indispensabili. Dar faptul că au ajuns atât de căutaţi şi curtaţi a dus şi la crearea rapidă a unui mit: competenţele în IT sunt ”calea regală” către aproape orice job. Ei bine, studiul despre care vorbesc distruge acest mit şi încă într-un mod cât se poate de brutal: în topul competenţelor cerute pe piaţa actuală a muncii, cea de programator, care ţine exclusiv de IT, e undeva la coadă (pe locul 25 din 35). Asta şi pentru că, în loc de a lua în calcul doar indicatorul cel mai popular numit ”cât câştigi”, cum fac majoritatea topurilor, autorii studiului au adăugat încă trei: amplitudinea sau întinderea pe care o acoperă o abilitate anume (breadth), nivelul de satisfacţie pe care-l oferă şi, poate cel mai important din perspectiva viitorului, riscul de automatizare (cu cât o abilitate e mai probabil să devină în viitor treaba unui robot, să zicem, cu atât e mai puţin valoroasă pentru un viitor angajat).  Bine, asta nu înseamnă că dacă te pricepi la programare, ca să rămânem la exemplul din top, ai şanse mari să o duci prost. Nu, e vorba despre cât de necesară va fi această competenţă pentru a-ţi creşte şansele de a găsi un job. Un programator bun poate fi angajat rapid, ba chiar e foarte căutat şi plătit regeşte, dar ce ştie el să facă acum va ştii să facă în viitorul nu foarte îndepărtat un roboţel care nu cere nici salariu, nici pauză de prânz, nici concediu medical sau de odihnă, nici măcar bonuri de masă. Asta au luat în calcul, printre celelalte, autorii studiului, când au calculat ceea ce numesc ”employable”: la ce te pricepi tu cel mai bine, s-ar putea pricepe sau nu, mult mai bine şi mai ieftin o maşină, un robot, o inteligenţă artificială?

Aţi priceput, nu mai insist cu asta. Că, oricum, pe cine interesează mai mult ce-i în coada un clasament, când liderii lui abia aşteaptă să fie aplaudaţi. Iată-i pe primii zece (în engleză, că îi pot înţelege şi cei care nu stau prea bine cu limba, iar în română unii sună destul de aiurea): judgement and decision making, critical thinking, time management, monitoring performance, complex problem solving, coordinating people, active learning, active listening, spoken communication, social perceptiveness. Ca să fie mai clar despre ce vorbim, vă dau aici şi cum au grupat autorii studiului abilităţile din top. Zic aşa: e vorba de trei tipuri de skill-uri, cele care ţin de analiză şi învăţare, de management şi cele de tip ”social”.

De aici încolo urmează speculaţiile mele, pe care vi le ofer cu modestie ponderată.

Plecând de la premisa (speculativă şi ea, recunosc) că piaţa muncii e unul dintre cei mai fini indicatori ai viitorului, spun că topul ăsta ne poate duce cu gândul la următoarea ipoteză: până să ne robotizăm cu toţii, până vom ajunge, ca specie, să nu ne mai folosească nici măcar creierul pentru că inteligenţii artificiali vor fi capabili să şi gândească în locul nostru (deja o fac în unele domenii), pentru a ne prelungi viaţa şi îmbunătăţi traiul va trebui să învăţăm tot mai mult să trăim împreună. Să ne dezvoltăm capacitatea de a-i cunoaşte şi înţelege pe ceilalţi, de a comunica eficient, de a crea relaţii solide, de a ne coordona, într-o singură expresie, de a fi în primul rând sociali. Dacă viitorul e al roboţilor, homo sapiens va lăsa locul unei specii capabilă să nu-şi mai facă rău, să lucreze împreună, să fie în primul solidară. Eu îi spun homo socialiens. Spuneţi-i cum vreţi, ideea e aceeaşi.

(linkul promis la începutul textului: https://80000hours.org/articles/skills-most-employable/)