Boala ca socializare și aspirator de atenție

Acest termen își are originile în vremea lui Hipocrate (anul 400 î.H.), care a folosit „hipocondru“ pentru a descrie regiunile laterale ale cavității abdominale. Astfel, în Antichitate, se considera că ipohondria era cauzată de problemele de funcționare ale organelor din această zonă. Numai că nu avea conotațiile negative din ziua de azi. Acestea au apărut de-a lungul secolelor, iar ipohondria a ajuns să fie identificată cu anxietatea referitoare la propria stare de sănătate, cu fobia de boli sau cu preocuparea exagerată pentru manifestările somatice ale organismului.

Pe scurt, o persoană ipohondră este în permanență nemulțumită de sănătatea sa, e foarte absorbită de semnalele pe care (crede că) i le transmite corpul  și caută mereu confirmarea bolii la profesioniștii în domeniul medical.

Pe larg, semnele ipohondrului ar fi următoarele:

Are convingerea că suferă de ceva anume. Mai ales după ce întâlnește o persoană cu acea boală, citește undeva despre afecțiunea respectivă, vede o emisiune la televizor etc. Chiar dacă nu manifestă niciun simptom evident, se înfiripă bănuiala că boala totuși s-a instalat.

Are tendința de a merge des la medic și de a face multiple investigații medicale, fără să-și pună problema cheltuielilor făcute în acest scop. Chiar dacă se văicărește din plin în legătură cu asta.

Schimbă foarte ușor medicii, dat fiind că scopul său este să i se valideze presupunerile privind deteriorarea stării de sănătate. Ipohondrul nu se lasă până ce nu descoperă specialistul care să-i confirme că „e ceva acolo” și să-i recomande investigații ulterioare.

Nu apreciază deloc bagatelizarea condiției sale sau încercările familiei și ale prietenilor de a-l liniști – chiar și cu argumente solide. În schimb, îi place la nebunie să vorbească despre „boala“ sa oricui îi iese în cale.

Dedică foarte mult timp investigării și informării despre boala de care crede că suferă. Mai ales în ziua de azi, când internetul este la dispoziția tuturor, ipohondria pare mai răspândită ca oricând.

Își verifică foarte des corpul și semnele vitale: erupții pe piele, noduli, răni, albul ochilor, aspectul unghiilor, tensiunea, greutatea, pulsul, doar-doar o găsi ceva în neregulă.

Transformă orice senzație de durere sau disconfort (foarte normale, de altfel, și prezente la foarte mulți indivizi ai speciei umane) în simptomul unei boli grave: cancer, SIDA, Alzheimer, Parkinson etc.

Literatura de specialitate pune instalarea acestei condiții pe seama evenimentelor nefericite din copilăria suferindului (abuzuri fizice sau sexuale), a episoadelor frecvente de îmbolnăvire în primii ani de viață, a îmbolnăvirii unui membru al familiei, a suspiciunii că o anumită boală a fost moștenită din familie, a incapacității de exprimare a emoțiilor.

Despre tratarea acestei obsesii se poate vorbi doar în cazul în care pacientul acceptă ajutor medical de specialitate (cea potrivită, nu specialitatea de care el crede că are nevoie), și anume de ajutorul unui psihoterapeut. Coroborată cu terapia de susținere din partea familiei, prietenilor, medicului de familie sau a celui specialist pe problema de sănătate respectivă, psihoterapia poate da rezultate chiar și fără tratament medicamentos, cel mai des folosite în acest cazuri fiind medicamentele împotriva depresiei sau anxietății.

Afla mai multe: femeia.ro