Obamacare sau Obama Light?

Din dorinţa de a răspunde rapid la aşteptările publicului privind cea mai înverşunată promisiune politică din campanie (înlocuirea Obamacare), noua garnitură guvernamentală a scos din pălărie un proiect legislativ care a stârnit reacţii negative la ambii poli ai spectrului politic. Republicanii conservatori o numesc Obama lite (un fel de Coca-Cola Light, fără zahăr) sau RINO-care (acronim ce înseamnă "republican doar în nume” – "republican in name only”). La celălalt capăt al axei, democraţii o critică pentru că, prin creşterea tarifelor de asigurat, barează accesul la îngrijiri a aproximativ 24 de milioane de familii în viitorii ani, generând astfel "adevărate spirale ale morţii”. Politico şi Los Angeles Times au publicat analize comparative pentru a clarifica diferenţele dintre cele două viziuni asupra dreptului la sănătate. Nu intru în detalii fără relevanţă pentru audienţa românească. Politico reaminteşte că Trump a promis în campanie un sistem de asigurări medicale ce va creşte accesul, va reduce costurile şi va duce la o creştere a calităţii îngrijirilor medicale – iar proiectul AHCA nu atinge nici unul dintre aceste obiective.

Politico trage concluzia că problema pentru Trump şi pentru republicani este că reforma a fost numită Obamacare. "În ciuda slăbiciunilor sale bine documentate, Obamacare a ajutat 20 de milioane de americani să capete asigurare, a redus costurile sistemului de sănătate la cote istorice şi a reorientat sistemul de sănătate american spre rezultate concrete". 

Componenta Obamacare cea mai contestată de republicani a fost mandatul de asigurare, adică obligativitatea fiecărui american de a-şi cumpăra asigurare medicală. În multe ţări văzută drept o condiţie firească izvorâtă din dreptul la sănătate, mandatul a fost văzut în SUA ca un atentat la libertatea individuală. Libertatea de a muri fără asigurare medicală a fost esenţial mai importantă pentru adepţii excepţionalismului american decât accesul la îngrijire. (În mod similar – expresia unei înţelegeri vetuste a identităţii americane – dreptul nerestricţionat la a purta arme e susţinut cu încăpăţânare în ciuda evidenţelor care arată că absenţa sau deficienţele de reglementare duc la cote alarmante ale mortalităţii cauzate de arme). AHCA, proiectul promovat sub preşedinţia lui Trump, elimină pe hârtie mandatul asigurării, dar îl perpetuează în fapt prin impunerea unor tarife asiguratorii cu 30% mai mari celor care au fost fără asigurare mai mult de două luni! Iar asta nu face decât să-i isterizeze pe conservatorii republicani. Bâlbele noului proiect au făcut pe unii dintre foştii duşmani înfocaţi ai Obamacare să declare că nu vor susţine noua lege. Semnificative sunt declaraţiile fostului purtător de cuvânt al Camerei Reprezentanţilor John Boehner. În 2012, când Obamacare era în procesul adoptării, el promitea solemn înlocuirea ei completă imediat ce republicanii vor câştiga alegerile (speranţa era că Obama nu va câştiga al doilea mandat prezidenţial). Acum o lună, Boehner declara că înlocuirea Obamacare nu se va întâmpla niciodată. Boehner mai confirma două lucruri – pe de o parte meritele reformei fostului preşedinte, pe de alta incapacitatea republicanilor de a cădea de acord pe probleme de sănătate publică. Ca urmare, spunea el, republicanii din Congres vor aduce unele modificări, dar reforma lui Obama este mult prea întipărită în mecanismele de piaţă pentru a fi cu uşurinţă înlocuită.

Donald Trump a atenţionat republicanii că înlocuirea Obamacare este o necesitate absolută, având în vedere aşteptările imense create electoratului în ultimii opt ani. Un eşec al acestei promisiuni va duce la o "baie de sânge pentru republicani” în alegerile viitoare, a spus el. Evoluţia acestei noi desfăşurări de forţe este interesantă. În timp ce republicani din linia întâi a frontului guvernamental, precum purtătorul de cuvânt al camerei Paul Ryan, apără AHCA, dezbaterile din spaţiul public şi analizele experţilor, precum Kaiser Family Foundation, arată consecinţele negative ale implementării AHCA (numită mai nou Trumpcare): în mod ironic, adoptarea sa ar lovi  tocmai în statele care au votat masiv pro-Trump, precum Ohio, Carolina de Nord, Pennsylvania, Michigan. Din dorinţa de a evita baia de sânge în alegeri, noua echipă a venit cu un proiect legislativ de compromis (în speranţa de a obţine voturile Congresului), etichetat drept incoerent, şi care, culmea, loveşte în bazinul electoral care a votat masiv cu Trump. Rezultatul deocamdată a fost o baie de frustrare. Să vedem ce va urma.

American Medical Association, cea mai mare asociaţie profesională a medicilor din SUA a trimis un mesaj de protest contra AHCA, care ar duce la un "aşteptat declin în accesul la asigurare şi deservicii aduse populaţiilor vulnerabile". Spitalele cele mai mari au exprimat acelaşi punct de vedere. Între timp, Trump trompetează că totul e minunat, "all is going to be great”, iar el va munci din greu să ducă această contra-reformă la îndeplinire.

În ziua în care Curta Supremă de Justiţie a votat constituţionalitatea obligativităţii asigurării medicale, pe 28 iunie 2012, o intervievam pentru Dilema Veche pe jurnalista şi scriitoarea Laurie Garrett, laureata Pulitzer supranumită de Larry Kramer profetul sănătăţii publice. Garrett vorbea despre contradicţia interesantă între politica SUA la nivel intern şi global privind sănătatea. "SUA au susţinut, prin politica externă, crearea unor sisteme de sănătate puternice şi la care să existe acces universal. Am construit sistemul sanitar al Japoniei sau pe cel al Coreei de Sud, în urma Războiului Coreean, precum şi pe cele din majoritatea Europei, prin Planul Marshall. Am jucat un rol important în promovarea şi dezvoltarea sistemelor de sănătate globale (…). Şi totuşi, nu pare să realizăm că acest lucru este în contradicţie totală cu felul în care abordăm sănătatea în propria ţară." Votarea constituţionalităţii ACA în 2012 avea loc în anul realegerii lui Obama. Contracandidatul republican de atunci, Mitt Romney, promitea ca şi Trump înlocuirea Obamacare. Dacă Romney ar fi ieşit preşedinte, înlocuirea Obamacare ar fi fost o muncă mult mai uşoară atunci decât acum, întrucât nu fusese implementată şi nu îşi arătase beneficiile. Interesant de văzut dacă adoptarea noului proiect prin jocuri strict politice va avea loc. Ar fi aceasta încă un trist record în istoria politicilor publice americane, în care interesul politic ar învinge în faţa bunelor practici şi evidenţelor de succes.

Emilia Chiscop a absolvit un master în politici de dezvoltare internaţională la Duke University unde, în prezent, coordonează programele educaţionale din cadrul "Duke Initiative for Science & Society"