De Sănătate

Punem punctul pe știi

Şapte familii cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat pachetele de Paşti

sâmbătă, 07 mai 2016, 01:53
1 MIN
 Şapte familii cu toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat pachetele de Paşti

Pachetele primite cu ocazia sărbătorilor pascale de angajaţii societăţii AgroComplex Lunca S.A. i-au băgat în spital pe unii dintre aceştia.

Pe 28 aprilie, angajaţii societăţii au primit pachete în care s-au regăsit şi preparate din carne. În total, 11 persoane, dintre care 10 adulţi şi un minor de 15 ani, au fost internate în Clinica de Boli Infecţioase a Spitalului din Municipiul Paşcani, cu diagnosticul de boală diareică acută. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, pacienţii au relatat că au consumat preparate de carne din pachetele primite la sfârşitul lunii aprilie.

„Două persoane adulte, care relatează acelaşi context epidemiologic, sunt internate cu diagnosticul toxiinfecţie alimentară din data de 02.05.2016 în Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Alte două persoane simptomatice, din rândul consumatorilor, s-au tratat la domiciliu, prezentând o evoluţie favorabilă. În cele şapte familii în care s-au înregistrat cazurile s-au identificat alte 15 persoane care au consumat aceleaşi produse şi nu s-au îmbolnăvit”, se arată într-un comunicat al DSP.

Inspectorii au recoltate probe pentru laborator din pachetul unei paciente internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. În prezent, ancheta în acest caz este continuată de Direcţia Sanitara Veterinară.

Comentarii