Caută 
3 MIN
La ce e bun şi încă n-am aflat?
Ne-ar fi plăcut să vorbim despre „statul ipohondru”, urmare a sumelor exagerate acordate sănătăţii din împrumuturi externe costisitoare; sau despre „statul erudiţilor” datorită sumei „nejustificat” de generoase alocate educaţiei, cercetării şi inovării, unica şansă a dezvoltării unei ţări înapoiate. Un grup informal de analiză considera că, după vechea şi noua lege a salarizării bugetarilor, oricum nu putem vorbi decât despre „statul secretarelor”, adică al birocraţiei; ele sunt campioanele meritologiei (nu meritocraţiei!), fiindcă unele au salarii similare conferenţiarilor universitari, deşi nu există nici un fel de justificare pentru raportul pe care-l ating la capitolul responsabilităţi-pregătire-performanţă.
Un articol din „Ziarul Financiar” ne relevă adevăratele fundamente şi priorităţi ale statului român. Cu certitudine, ne aflăm într-un stat al „ordinei şi siguranţei”, întrucât avem cheltuieli duble faţă de media europeană la acest capitol: 6,3% din bugetul consolidat, pe datele Eurostat din 2013. Nu suntem nici pe linia frontului ucrainean, nici în faţa invaziei refugiaţilor sirieni şi, din câte se aude, nici nu mai există poliţişti în multe localităţi rurale. Statul român a moştenit un reflex militarist comunist şi preferă să conjuge verbe precum „a apăra” şi „a păzi” în locul lui „a educa” ori „a însănătoşi”.
„Statul poliţienesc” este în teorie un stat al siguranţei bunurilor şi valorilor private şi publice. Dar, în realitate, intră în contradicţie flagrantă cu gradul de prăduire, infracţionalitate şi jaf al banului public. Un studiu făcut ca la carte de o echipă de cercetători ai Societăţii Academice din România relevă cum se fură statul: minim 48% din valoarea contractelor pe bani publici a fost acordată preferenţial în perioada 2007-2014, o parte revenind ca pradă reţelelor politice. Presupunem că SRI şi alte servicii plătite pentru „siguranţa naţională” ar trebui să aibă un cuvânt de spus în această problemă, nu un ONG finanţat de Comisia Europeană. Cu alte cuvinte, eficienţa structurilor de forţă este cel puţin discutabilă. Se cheltuie dublu faţă de alte ţări europene, dar se fură înzecit.
6,3% din bugetul consolidat este enorm, în condiţiile în care abia din 2016 vom avea 2% din PIB propriu-zis pentru apărare, iar bugetele serviciilor secrete sunt complet netransparente. Rezultă că o mare parte din bani se duc pe salarii şi pensii. Contingentul „paznicilor” societăţii şi statului a obţinut, în ultimul timp, un acces preferenţial la resursele publice. „Succesul” vicepremierului general Gabriel Oprea de a trece prin Parlament proiectul pensiilor militare speciale, fără respectarea principiului contributivităţii, în răspăr cu legislaţia europeană, exprimă viziunea militaristă care a ajuns să influenţeze majorităţile politice. Partidele caută sprijinul instituţiilor de forţă la schimb cu aprobarea unor majorări necondiţionate de venituri. „Partidul generalilor”, UNPR, are astăzi o poziţie din care, în numele solidarităţii militare, poate dezechilibra pe termen lung cheltuielile statului. Habar n-avem cât din deficitul fondului de pensii poate fi pus pe seama pensiilor speciale. Concluzia: nu sunt bani pentru medici sau profesori, dar ne putem împrumuta pentru pensiile unora din structurile de forţă. Singurul lucru, destul de simplu, pe care ar trebui să-l înţeleagă şi politicienii este: educaţi oamenii şi nu mai aveţi nevoie de ordine asigurată cu bulanul!
Publicitate și alte recomandări video
