De Sănătate

Punem punctul pe știi

Cine îşi asumă răspunderea pentru sutele de nou-născuţi nevaccinaţi în acest timp?

Vaccinul pentru bebeluşi, care lipseşte la Iaşi de 2 luni, vine abia în iunie

joi, 19 mai 2016, 01:53
1 MIN
 Vaccinul pentru bebeluşi, care lipseşte la Iaşi de 2 luni, vine abia în iunie

Vaccinul hexavalent destinat nou născuţilor, care lipseşte din cabinetele medicilor de familie de mai bine de două luni, va ajunge în stocurile acestora abia în luna iunie. Ministerul Sănătăţii (MS) a informat direcţiile de sănătate publică din teritoriu că va livra vaccinul hexavalent peste două săptămâni, cu toate că nicăieri în ţară nu se mai regăseşte produsul farmaceutic de câteva luni. Medicii de familie vor putea imuniza bebeluşii abia după 1 iunie, atunci când direcţiile de sănătate vor primi peste 120.000 de doze de vaccinuri.

„Începând cu această dată, vor fi livrate către direcţiile de sănătate publică un număr de 125.000 doze de vaccinuri hexavalent pentru continuarea activităţii de vaccinare a copiilor eligibili la grupele de vârstă 2, 4, 11 luni, precum şi pentru recuperarea copiilor care nu au fost vaccinaţi în această perioadă“, au arătat reprezentanţii MS într-un comunicat de presă. Din judeţul Iaşi, vaccinul hexavalent lipseşte din martie, când stocurile DSP s-au epuizat. Vaccinul hexavalent este administrat bebeluşilor în mai multe etape, pentru a-i imuniza împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei şi meningitei provocate de bacteria Haemophilus Influenzae tip B.

Comentarii