Veşnice promisiuni

marți, 27 septembrie 2016, 01:50
3 MIN
 Veşnice promisiuni

 Am ajuns să ştim totul despre şmenurile politicienilor.

Într-o celebră carte de filosofie, intitulată Veşnice întrebări, profesorul american Thomas Nagel susţinea că multe dintre interogaţiile privind viaţa omului vor rămâne fără răspuns încă o eternitate de acum încolo. Discuţiile despre dreptatea şi egalitatea socială, despre politică şi etică, despre psihic şi natură, ori despre război şi sex vor da naştere mereu şi pretutindeni unor puncte de vedere divergente şi chiar contondente. De asta cunoaşterea se dezvoltă necontenit!

Nu ştiu dacă parlamentarii ieşeni au auzit de Nagel, dar retorica lor este un veşnic recurs la nişte veşnice promisiuni, iar acţiunile lor întru binele public o eternă dovadă a nemuritoarei imposturi politice. Austostrada est-vest, canalizarea Prutului, trenul de mare viteză Bucureşti-Iaşi, tronsonul de cale ferată Hârlău-Botoşani (promisiunea preferată a lui Solcanu, pe care a repetat-o vreo 15 ani!), dar şi transformarea Capitalei Moldovei în cel mai bengos oraş de la graniţa de est a UE sunt o mică parte din lunga listă de minciuni veşnice pe care le-au tot debitat aleşii Iaşului ori de câte ori ne-au cerut votul.

Dar, ultimii dintre ei, cei care, în 2012, promiteau, tropăind ca rinocerii pe scena Teatrului Naţional, că vor lupta strâns uniţi pentru a face bine Iaşului, s-au arătat solidari doar când şi-au votat pensiile nesimţite. În rest, activitatea lor s-a redus la o eternă eschivare din calea justiţiei, care i-ar fi vrut priponiîi pentru eternele lor şmenuri cu banii şi pe spinarea românilor; dar şi la o veşnică mimare a indignării precipitate ori de câte ori alţii nu-şi respectau cuvântul dat electoratului. 

Cum ne apropiem încă o dată de alegerile parlamentare, sunt foarte curios câţi dintre "foştii" vor mai avea tupeul să reapară în faţa alegătorilor! În această eternă capcană pe care ne-o tot întind aleşii, şi care durează patru ani foarte-foarte lungi, vina principală pentru lipsa de rezultate a armatelor de senatori şi deputaţi o poartă mai ales liderii de partid. Aceştia întocmesc listele electorale, garantând în faţa ieşenilor pentru fiecare dintre cei care ar trebui să ne reprezinte interesele în Parlament. Apoi, dau din umeri.

Consimt că, în realitate, puterea parlamentarilor de a trasa agenda guvernului este teribil de limitată, dar ei sunt cei care se întrec, în campaniile electorale, în a promite tot felul de proiecte faraonice. De ce? Pentru a abate atenţia alegătorilor de la faptul că nu deţin ei înşişi o agendă specifică în favoarea cetăţeanului. Câte legi importante au fost lansate de către  aleşii ieşeni, în ultimii 25 de ani? Nu-i aşa că vă vine în cap doar Legea "Lupu"?

Cu ce s-or fi ocupat toţi aceşti parlamentari vreme de un sfert de secol? Eşti om de afaceri? Inventează, ori "fură" din străinătate, o lege deşteaptă care să permită tinerilor să înveţe de timpuriu o meserie. Eşti profesor? Gândeşte o lege a copilului care să bage la puşcărie părinţii care-şi bat joc de viitorul propriilor odrasle. Eşti medic? Caută soluţii împotriva poluării! Eşti interlop? Du-te o tură la puşcărie!

Indivizii ăştia au patru ani la dispoziţie ca să schimbe ceva în bine! De ce nu profită de şansa pe care le-o oferim? Ce-o fi în capul politicienilor când ne cerşesc votul? Am ajuns să ştim totul sau aproape totul despre averea şi afacerile politicienilor, despre relaţiile de care se folosesc şi metodele pe care le pun în practică, despre şpăgile pe cale le oferă sau pe care le solicită, dar încă nu am înţeles cum e să fii un politician care promite totul şi nu face nimic pentru cei cărora le cere votul. 

Ghinionul nostru este că tocmai indivizii ăştia ajung în Parlament! Şi că sunt veşnici!

Comentarii