De Business

Punem punctul pe știi

AVAS a inceput vinatoarea in instanta a datornicilor la stat

marți, 05 aprilie 2005, 23:00
2 MIN
 AVAS a inceput vinatoarea in instanta a datornicilor la stat

Judecatorii ieseni se confrunta in ultima vreme cu o premiera in cazul litigiilor comerciale. Este vorba de vinatoarea pornita de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) prin care institutia incearca recuperarea datoriilor de la firmele iesene. Deocamdata s-a inceput cu firmele care datoreaza sume mici, intre 200 si 600 de milioane de lei. Un exemplu il constituie SC Adimet SA, firma care a beneficiat de acordarea cu titlu gratuit a unei sume de 319 milioane la nivelul anului 1996. Conform plingerii inaintate magistratilor, suma respectiva insotea in acel moment un contract de vinzare-cumparare de actiuni perfectat intre fostul Fond al Propietatii de Stat (FPS), care ulterior a devenit AVAS, si Asociatia Adimet PAS. Practic, in momentul in care PAS Adimet a cumparat o parte din societatea ieseana a beneficiat, conform legislatie in vigoare, de o reducere de 60% din pretul actiunilor. Banii urmau sa fie folositi pentru plata datoriilor pe care Adimet le avea la stat. Cum intre timp contractul respectiv a fost desfiintat prin hotarire judecatoreasca, AVAS cere restituirea sumei de 319 milioane pe motiv ca nu mai exista contractul care sa justifice acordarea ei cu titlu gratuit. Potrivit motivatie depuse la dosar conducerea Adimet sustine ca deoarece firma ieseana a fost vinduta, actuala conducere nu se mai considera datornica pe motiv „de bun simt al tertului dobinditor”. Reporterii „Ziarului de Iasi” au incercat sa contacteze telefonic, conducerea Adimet, pentru mai multe amanunte, dar singura persoana gasita, juristul firmei, a refuzat sa ofere mai multe detalii. O alta institutie intrata in colimatorul AVAS este Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Fizica Tehnica Iasi (ITF). Conform plingerii Autoritatii Nationale, Institutul are de platit 312,9 milioane lei reprezentind contributii la asigurari sociale de sanatate datorate ca angajator. In intimpinare ITF a motivat refuzul de a plati prin faptul ca deja figureaza cu 300 de milioane contributie la bugetul Fondului National de Asigurari, cererea AVAS fiind rezultatul unei neintelegeri. Conducerea ITF considera ca blocarea conturilor de catre AVAS nu face decit sa perturbe desfasurarea activitatii institutului. Un al treilea exemplu il constituie procesul intentat Asociatiei Filatura Vladeni prin care solicita acesteia rezolutiunea contractului de vinzare-cumparare de actiuni incheiat cu aceasta in 1996. AVAS mai cere si restituirea a 660 milioane de lei reprezentind penalitatile de intirziere la plata respectivelor actiuni. (Geanina JINARU)

Comentarii