Ciocnirea „modelelor”

Publicistul Ion Cristoiu sustinea zilele trecute ca suntem martorii unui razboi total intre "sistem" si justitie. Dar de ce nu ar face parte si justitia din acelasi sistem? Inteles indeobste ca o structura de decizie si control, caracterizata de intangibilitate, infailibilitate, inalienabilitate, inamovibilitate (si alte "tate"), "sistemul" este macinat, de fapt, de un razboi intern. Cele doua tabere beligerante, desi provin din acelasi trunchi gaunos al fostului regim, reprezinta doua modele diferite de a exercita puterea, cu scopul evident de a nu o pierde niciodata. Cine ar renunta de bunavoie la putere?

Modelul Iliescu s-a nascut imediat dupa decembrie 1989 si a insemnat o recuperare a activistilor si securistilor, aflati oarecum in deruta dupa caderea lui Ceausescu. Ion Iliescu a ascuns tot timpul mizeria din societate sub pres, permitand sistemului sa prospere si sa se transforme rapid intr-o alta (ori tot aceeasi) nomenclatura. Celebrele "nu e treaba voastra" ori "exista coruptie, dar nu exista corupti", cu care intampina intrebarile ziaristilor din epoca, dau seama de mentalitatea retrograda a fostului presedinte. Presa trebuia sa ofere doar stiri pozitive si sa laude realizarile guvernantilor. Ca pe vremuri.

In lumea lui Iliescu se mai faceau si greseli, dar nu existau vinovati. Alesii erau plasati deasupra oricaror acuzatii, pentru ca ei isi asumau responsabilitati si sarcini uriase, ce nu puteau fi duse la capat de catre muritorii de rand. Alesii se sacrificau pentru tara. Cine se conforma regulilor nescrise o ducea bine, cine nu, era exclus din sistem, iar asta era cea mai cumplita pedeapsa. Sistemul promova "valori" ca turnatoria, lichelismul si hotia, pentru a putea controla eficient armatele de activisti. Fara oameni de aceasta teapa in juru-i, Iliescu nu ar fi avut o cariera atat de lunga. Nastase, Ponta, Sova, Corlatean etc. sunt copiii lui Iliescu facuti cu democratia originala.

Modelul Basescu a fost inaugurat in preajma anului 2000, sub presiunea generatiilor de activisti si securisti din esalonul doi (unii deveniti bogati oameni de afaceri), care voiau sa se emancipeze. Sub Basescu, pactul de neagresiune dintre "fostii" a fost rupt, iar conflictele, scandalurile si dezvaluirile au devenit o modalitate de a avansa in "sistem". De data aceasta, erau indentificati vinovati pentru starea jalnica a societatii, dar doar din cealalta tabara. Au aparut si primele condamnari, dar si semintele unei uri viscerale intre cele doua factiuni. Fara mofturi si mustrari de constiinta, cealalta generatie a preluat rapid toate defectele si pacatele inaintasilor, pentru a se capatui peste noapte. Boc, Udrea, Roberta, Ridzi etc. sunt copiii lui Basescu conceputi cu mama vitrega a lui Vlad Tepes.

Intrebarea "care dintre cele doua modele e mai bun?" dezvaluie deseori doar dorinta romanului de a participa la joc. De a intra in sistem. Cele doua modele sunt la fel de rele (ori la fel de bune – daca vreti), lucru care le tradeaza originea comuna, dar sunt percepute diferit, aspect care provine din evolutiile lor distincte. In vremea lui Iliescu s-a mai dat cate ceva – zice-se – omului de rand. Dar in spatele acestor pomeni, pe langa indemnul la lene, s-a produs un jaf colosal si o reimpartire a Romaniei intre clanuri si baroni. Dimpotriva, Basescu ar fi incercat sa mai schimbe cate ceva – zice-se -, dar nu a avut cu cine. Cei care pozau in reformatori confundau smecheria cu inteligenta si portocaliul cu competenta.

Dar dezamagirea unora cum ca, indiferent de cum o dai, ai de ales doar dintre doua rele, nu este justificata in intregime. Italienii stiu prea bine ca atunci cand mafia e zguduita de razboi, mafiotilor nu le merge deloc bine. O batalie fara menajamente intre cele doua tabere poate distruge sistemul, conducand la o primenire a societatii in ansamblu. Cu o conditie: sa mai existe ceva in afara sistemului. Oare mai exista?