Europeni de rangul doi

Dupa aproape cinci ani de la aderarea la Uniunea Europeana, Romania pare confuza si frustrata. Nu este ceea ce ne asteptam, nu este ceea ce ne-ati promis ca se va intimpla, parem a le spune adesea partenerilor nostri europeni. Intelegem ca sintem, deocamdata, europeni de rangul doi, insa nu trebuie sa ne-o amintiti cu atita ostentatie.

Problema este aceea ca, in mijlocul furtunii, Uniunea tinde sa se fractioneze tot mai mult, iar Romania nu este singura amenintata in interese si prestigiu. La un prim nivel, intre statele membre ale zonei euro si cele care nu participa (sau nu participa inca) la moneda unica se face simtita o distanta tot mai mare. Deocamdata nu s-a ajuns la o excludere a ultimelor de la consultarile pe marginea crizei din blocul monetar european, insa nu este exclus ca Nicolas Sarkozy sa incerce si altadata. Si, la fel ca Jacques Chirac acum opt ani si ceva, actualul liderul de la Paris a pronuntat gentila formula „a pierdut o buna ocazie de a tacea", de data aceasta cu referire la Marea Britanie. Se stie, britanicii au avut in final cistig de cauza, cu sprijinul remarcat (si remarcabil) al delegatiei Poloniei. Romania s-a comportat discret, asa cum era de asteptat din partea unui membru de rang secund.     

La un al doilea nivel, in interiorul Uniunii se acutizeaza problema raporturilor intre cei care ofera asistenta si cei care o primesc. Exista mecanisme special construite pentru stabilizarea economiilor din zona euro aflate in deruta. Insa „puterea de foc" a acestor instrumente, pentru a prelua o metafora nefericita, dar intens utilizata, vine in primul rind din munitia  Germaniei. Berlinul nu i-a menajat deloc pe actualii sau potentialii beneficiari si tot mai mult se aud si vocile unor state nord-europene mai mici, dornice de prestigiu si recunoastere. Romania nu este membru al zonei euro, insa, la fel ca alte state care depind de sprijinul financiar al Uniunii, trebuie sa asculte discursurile moralizatoare ale creditorilor. Nu sintem noi tinta principala a acestor lectii, dar nimeni nu ar fi surprins daca intr-o zi ele s-ar extinde si catre aspirantii la adoptarea monedei unice. Si din acest punct de vedere ne aflam pe pozitia unui membru de rangul doi – sau poate de rangul trei.

Cit despre lectii, le primim oricum, insa dintr-un alt unghi. Problematica justitiei si afacerilor interne, fost „pilon" al organizarii UE inainte de Tratatul de la Lisabona, a reprezentat un obstacol major in negocierile de aderare. Am primit nenumarate reprosuri, la vremea respectiva, din partea Comisiei Europene, iar ele au fost insusite de statele membre, care ne-au impus faimoasa clauza de salvgardare si mecanismele de verificare asociate ei. Insa, desi pilonul respectiv era unul interguvernamental, cea care ne facea zi de zi morala era Comisia, ceea ce facea ca pentru orgoliul Romaniei situatia sa fie mai suportabila. Acum, cind s-a pus problema aderarii la spatiul Schengen, am receptionat in plin croseele expediate de state-membre: Franta si Germania, apoi Olanda si Finlanda. Manifestarea deschisa a dezaprobarii ne-a confirmat faptul ca ne aflam inca intr-un fel de carantina, adica sintem un membru de rang secund.

Toate aceste situatii, carora li se alatura multe altele – cum ar fi discriminarile la care inca sint supusi cetatenii romani pe piata muncii, in multe state membre ale UE – construiesc o imagine inconfortabila. Vestea buna este aceea ca, in timp, ele pot fi depasite. Vestea proasta este ca aceasta nu se va intimpla prea curind. Insa, asa cum par sa evolueze lucrurile in peisajul comunitar, va capata tot mai multa consistenta o alta diviziune, de data aceasta obiectiva, care va lasa Romania in plutonul secund. Ea nu va fi atit de deranjanta deoarece alaturi de noi vor fi foarte multe state: toate, cu exceptia membrilor „directoratului" celor mari. Acum, cel putin la nivelul zonei euro, directoratul franco-german este prezent si activ, cu rezultatele pe care le cunoastem. Pe ansamblul activitatilor Uniunii, britanicii inca par dispusi sa-si exercite influenta, in ciuda retoricii anti-UE a unei bune parti din Partidul Conservator. Se stie deja ca, in cazul in care vor dori o amendare a tratatelor, guvernele de la Paris si Berlin o vor obtine, ceea ce nu garanteaza in nici un caz si ratificarea. Cu sau fara un astfel de document, Romania are destul de clar definit obiectivul: o eventuala uniune fiscala ar trebui completata de politici de transfer adecvate, pentru ca altfel ne vom numara printre tarile condamnate la stagnare. Ar fi o miza suficient de importanta pentru a incerca sa ne comportam ca un altfel de membru de rangul doi: unul capabil sa intre in coalitii sau chiar sa le creeze, pentru a rezista intr-o Europa ce (re)devine, tot mai mult, una a statelor.