7 raniti intr-un microbuz RATP

miercuri, 30 martie 2005, 23:00
4 MIN
 7 raniti intr-un microbuz RATP

Circulatia haotica, „intrecerile” dintre microbuze, inghesuiala lor la iesirea din statii ca sa plece inaintea concurentului pe traseu, lucruri care ii exaspereaza si ii sperie zi de zi pe ieseni, par sa fi facut ieri primele victime in masa. Un microbuz galben de la „Autobuzul” s-a ciocnit violent de un tramvai, chiar in Tirgu Cucu. Accidentul s-a produs in jurul orei 11 si s-a lasat cu sapte raniti, dintre care patru au fost transportati de urgenta la spital.
Impactul a avut loc intr-un loc in care rar se petrec ciocniri serioase, desi adesea aici multor soferi le sare inima din loc pentru ca nu cedeaza trecerea, pentru ca nu vad bine semnul din dreapta, sau nu vad la timp tramvaiul ce vine din lateral. Ieri, in intersectie, chiar la trecerea de nivel peste linii, microbuzul galben circula pe traseul 28 si se indrepta dinspre Bulevardul Independentei spre Hotel Europa. Tramvaiul 7 venea din Bucsinescu spre Tirgu Cucu. Microbuzul, care tocmai pornise din statia Tg. Cucu, a intrat cu partea lateral stinga in aripa dreapta-fata a tramvaiului. Incidentul a avut loc chiar in locul unde sina de tramvai din Tg. Cucu face curba pe strada Cuza Voda. In urma impactului, tramvaiul a deraiat de pe sine, fiind nevoie de aproximativ jumatate de ora pentru a-l repune pe linie. Circulatia tramvaielor a fost intrerupta pentru 40 de minute, iar pagubele totale se ridica la o prima vedere la cel putin 100 milioane lei. Toti cei sapte raniti erau pasageri ai microbuzului. Martorii oculari declara ca doi dintre ei singerau in momentul in care ambulanta a ajuns la fata locului. „Doar patru din cei sapte raniti au acceptat sa fie transportati la spital. Din informatiile noastre, in cazul unei doamne mai in virsta si al unei fete de 14 ani s-a luat decizia de a ramine internate pentru supraveghere, fiind diagnosticate cu traumatism cranio-cerebral, respectiv traumatism cranio-facial”, a declarat Vasile Tanasa, sef serviciu siguranta circulatiei RATP. Pina in jurul orei 15, acestea au fost externate, considerindu-se ca se afla in afara oricarui pericol.
Pagube estimate la peste 100 milioane lei
Reprezentantii ambelor parti implicate in accident, RATP si „Autobuzul”, au conchis ca vina i-a apartinut in totalitate soferului de microbuz, deoarece acesta nu a acordat prioritate la trecerea tramvaiului. „Soferului de maxi-taxi i se va suspenda in mod sigur permisul de conducere. In functie de numarul de zile de ingrijire medicala acordate calatorilor si deciziei acestora de a depune sau nu plingere se vor lua masuri in continuare”, a spus Madalin Taranu, ofiter de presa IPJ Iasi. Cei de la „Autobuzul” au declarat ca soferul a fost suspendat pina la finalizarea anchetei interne care va stabili cu exactitate cauzele accidentului. „Microbuzul tocmai pleca din statie, deci nu putea sa aiba o viteza mai mare de 30 de km/h. La o prima evaluare, pagubele s-ar ridica la aproximativ 100 milioane, dar acestea pot creste considerabil pentru ca nu am vazut inca cum arata motorul microbuzului”, a precizat Maricel Gherca, director „Autobuzul”. Cel putin 15 tramvaie de pe traseele 1, 3, 7, 8, 13 au ramas blocate in cele 40 de minute cit a durat descongestionarea traficului. „Am avut probleme mari cu repunerea pe sine a tramvaiului. Norocul nostru a fost ca acesta a ramas in stare de functionare”, a mai spus Tanasa. Tramvaiul a fost avariat usor, pagubele estimate de oficialii RATP cifrindu-se la 2 milioane lei. Nici unul din calatorii aflati in tramvai nu a fost ranit in urma impactului.
Este intersectia periculoasa sau soferii de maxi-taxi sint neatenti?
O posibila cauza a neatentiei soferului ar putea fi si faptul ca, in general, conducatorii din maxi-taxi dau rest sau bilete calatorilor imediat dupa plecarea din statii, fiind mai putin vigilenti la trafic. Seful de la „Autobuzul” exclude insa acest lucru. „Nu cred ca soferul nostru vindea bilete in acel moment, cel putin nu reiese acest lucru din declaratia lui. Din ce spune el, s-a asigurat mai intii in dreapta si a uitat sa se mai uite in stinga, aceasta fiind si cauza accidentului”, a precizat Gherca. Soferul in cauza nu a putut fi contactat de reporterii nostri, pentru detalii suplimentare. In aceste conditii, ramine de neinteles cum un sofer cu experienta „uita” sa se asigure intr-un loc prin care trece de zeci de ori pe zi. Un taximetrist cu experienta a declarat ca greseala soferului de microbuz este inadmisibila. „Ori numara banii, ori dadea bilete. N-avea cum sa nu vada tramvaiul, care si vine din fata”, a spus taximetristul, care a dorit sa-si pastreze anonimatul.
Nu ne despagubeste nimeni daca sintem schiloditi in mijloacele RATP
Persoanele ranite in accidente ale RATP, chiar daca din vina personalului regiei, nu primesc nimic de la aceasta in mod direct. Ei pot doar, eventual, sa ceara daune materiale in Justitie. Daca le vor si primi, va decide instanta de judecata. „Daca cei accidentati decid ca vor sa fie despagubiti pentru traumele suferite in urma accidentului, trebuie sa se adreseze instantei. Noi nu putem decit sa intocmim dosar penal soferului vinovat, in cazul in care se va face vinovat de accidentare din culpa”, a mai spus Madalin Taranu, ofiter de presa IJP Iasi. Daunele ar urma sa fie suportate, in cazul unei decizii favorabile a instantelor de judecata, de catre soferul vinovat de producerea accidentului sau de catre societatea in cadrul careia lucreaza. (Cezar PADURARIU)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii