Directorul general de la E.ON Moldova are o slabiciune pentru palinca facuta de calugari

joi, 28 februarie 2008, 23:16
3 MIN
 Directorul general de la E.ON Moldova are o slabiciune pentru palinca facuta de calugari

Departe de ochii lumii, insa nu pentru ca ii este frica de intuneric, ci pentru ca are un program foarte incarcat, Gunther Schubert, directorul general la E.ON Moldova, este un exemplu tipic de rigoare si performanta germana. Locuieste in Romania de mai bine de un an jumatate.

La Iasi s-a stabilit la inceputul lunii decembrie, cind echipa  E.ON Moldova si-a mutat sediul de la Bacau aici. A inchiriat un apartament intr-o casa din Copou, amplasata chiar linga Gradina Botanica. Are o mica gradina la care nu a reusit sa se uite prea bine,  pentru ca e mereu pe drumuri.

Insa pentru el calatoriile si locuitul provizoriu in diferite tari nu sint o problema. Are acest stil de viata de prea multi ani. S-au obisnuit atit el, cit si sotia si cei trei copii ai lor. Cel mai mic are 17 ani, iar ceilalti doi invata de devina avocati, ca si tatal lor.

„M-am obisnuit. Fac acelasi tip de munca de aproape 30 de ani. Sotia mea, care este profesoara, mi-a spus odata ca sintem casatoriti de aproape 30 de ani, insa, la un calcul scurt, am stat impreuna doar 7", spune rizind Herr Schubert.

Se intilnesc la sfirsitul saptaminii, fie in Germania, fie in Romania, tara cu care s-au familiarizat si ei. Ea este chiar membra a unei societati romano-germane din Berlin.

Ii place mult Romania. Impreuna cu cei trei copii, au vizitat bisericile din Bucovina, spatiu pe care il considera foarte frumos. „Imi place sa stau de vorba cu calugarii, care au o viziune foarte clara si interesanta asupra Romanei. Apreciez mai mult aceste intilniri decit frumusetea in sine a manastirilor. In plus, calugarii sint buni bucatari. La o manastire de linga Suceava am descoperit si o palinca foarte buna, facuta de ei", povesteste, rizind cu pofta.

Si el este un bun bucatar, insa nu prea are timp sa gateasca. Dar ii place sa faca cumparaturi in supermarketuri si este incintat ca romanii stiu sa vorbeasca limba engleza.

Iasul, mai sigur decit Berlinul

Intelege bine romana, insa nu o vorbeste. Insa, cind vine vorba sa-i descrie pe romani, spune, fara sa stea pe ginduri: sint deschisi, bine instruiti, devotati muncii lor, mult mai experimentati in afaceri, comparativ cu altii din alte tari. „Imi place ca nu stati intr-un colt sa va plingeti problemele,  ci incercati sa le schimbati. Am calatorit mult prin Europa, iar o astfel de atitudine nu prea este de gasit", spune el.

Inainte de a veni aici, stia doar pozitia geografica a Romaniei si ce se scria in presa germana: oameni foarte saraci, slab pregatiti, care traiesc intr-o tara periculoasa. Acum, la un an jumatate de stat aici, are o cu totul alta parere."In Iasi sau in Bacau, oras in care am locuit, pot sa ma plimb in miez de noapte fara nici o problema. Nu pot spune acelasi lucru si despre Berlin", spune el.

Despre viitorul sau Romania nu poate spune prea multe. Contractul sau pentru Romania dureaza trei ani. Un an jumatate a trecut deja. „Nu stiu cit voi mai sta aici. Decizia apartine sefilor. Inainte de acest job am lucrat in Polonia. Este a doua oara cind ridic ceva. Prima data a fost in Germania de Est, unde inceputul a fost la fel ca aici, insa dupa ce am terminat treaba acolo, am cladit ceva, am fost mutat in alta parte tot pentru a cladi altceva", explica Gunther Schubert.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii