Mad Men, serialul primilor publicitari, vine si in Romania

miercuri, 06 ianuarie 2010, 17:59
1 MIN
 Mad Men, serialul primilor publicitari, vine si in Romania

Din primavara,  TVR 1 va difuza celebrul Mad Men, unul dintre serialele nominalizate la Globurile din acest an, anunta un comunicat de presa al postului public.

Mad Men e primul pe lista Time, a serialelor care au marcat anul 2009. A castigat de doua ori Emmy pentru cea mai buna drama, incepand cu 2008, cand a marcat si o premiera la gala de premiere, devenind primul serial de televiziune, produs de o alta retea decat HBO, care sa castige un astfel de premiu.

A fost premiat, de asemenea, cu doua Globuri de Aur pentru cea mai buna serie TV.

El spune povestea publicitarilor de pe Madison Avenue, de acum 50 de ani, cand televiziunea nu intra inca in calculele de promovare a marilor companii, lumea fuma peste tot, inclusiv la doctor, iar femeile erau secretare sau faceau copii.

Serialul a fost lansat in iulie 2007 si nu este doar rasfatatul criticilor, ci si al designerilor, care au apreciat atmosfera anilor ’60, re-creata in cele mai mici amanunte. Retro-ul se simte in toate privintele, producatorii fiind extrem de minutiosi si mergand pana la logo-ul adecvat al masinii de copiat din holul agentiei.

In SUA, in noiembrie 2009 s-a terminat difuzarea celui de-al treilea sezon. (Realitatea.net)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii