Stefan Banica Jr. cinta in aceasta seara in PUB 25

joi, 15 octombrie 2009, 16:38
2 MIN
 Stefan Banica Jr. cinta in aceasta seara in PUB 25

In luna ianuarie, Stefan Banica Jr. a cintat pentru prima data in PUB 25. A facut-o atunci de placere, fara sa incaseze vreun onorariu, doar pentru ca cei aflati pe scena, Platonic Band si Berti Barbera, l-au stimulat intr-atit incit nu a putut rezista sa nu puna mina pe microfon si sa cinte si el, incingind la maximum atmosfera, in care, fireste, fete au fost "topite".

Cintaretul revine la Iasi in aceasta seara, insa de data aceasta va sustine un intreg spectacol. Motivul prezentei sale nu este unul oarecare: Pub 25 aniverseaza, alaturi de clientii fideli si prieteni, jumatate de deceniu de la infiintare. "In toti acesti cinci ani am ramas cam aceeasi echipa, mai batrina, insa din ce in ce mai putin inteleapta. Am organizat aceasta petrecere pentru ca, daca tot este sa ne ducem la vale, sa-i facem crizei din mina", a spus zimbind Bogdan Miron, unul dintre patronii clubului.

El si asociatul sau, Ionut Alexandru, au adus in club, de-a lungul celor cinci ani, trupe de top din muzica romanesca, de la VH2, formatia lor de suflet, pina la Vama, September, Bere Gratis. Au ales intotdeauna trupele care le plac si care cinta muzica pe care o asculta impreuna cu clientii in fiecare seara. Pina acum nu au avut "reclamatii", pentru ca clientela s-a selectat deja sI in functie de muzica din acest club.

Asa ca planuiesc sa mearga si in urmatorii cinci ani dupa acelasi principiu sanatos, cind vine vorba de muzica si clienti "Daca voi nu ne vreti, nici noi nu va vrem. Dar chiar si asa, intra cine vrea, ramine cel care poate sta in picioare pina la finalul noptii", spune Bogdan Miron.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii