Topul celor mai reusite zece farse aparute in presa straina

vineri, 30 martie 2007, 17:28
3 MIN
 Topul celor mai reusite zece farse aparute in presa straina

In 1957, intr-o emisiune difuzata la BBC, se anunta ca, datorita unei ierni blinde si dupa disparitia insectelor, agricultorii elvetieni vor avea o recolta exceptionala de spaghete ce cresc direct in copaci. Anuntul a dus la asaltarea postului cu telefoane din partea telespectatorilor care voiau sa afle cum se pot cultiva pastele fainoase in copaci.

In 1985, revista "Sports Illustrated" a scris despre povestea unui jucator de baseball care a reusit sa arunce o minge cu viteza de 270 km/ora si care ar putea sa joace la echipa New York Mets. Jucatorul Finch ar fi reusit sa ajunga la aceasta performanta dupa ce s-ar fi antrenat intr-o manastire tibetana.

In 1962, Suedia avea o singura retea de televiziune, care difuza emisiuni alb-negru. Un tehnician a aparut pe ecrane si a anuntat telespectatorii ca, gratie unei noi tehnologii, pot vedea imaginile de pe micul ecran in culori, daca atirna in fata ecranului un ciorap de nailon.

Acum 11 ani, in 1996, lantul de restaurante fast-food Taco Bell din America a anuntat ca a cumparat "Liberty Bell" din Philadelphia, simbol al independentei americane, pe care ar vrea sa il redenumeasca Clopotul Libertatii de la Taco, ceea ce a stirnit indignarea cetatenilor.

In urma cu 30 de ani, in 1977, ziarul britanic "The Guardian" publica un supliment de sapte pagini, pentru sarbatorirea celei de-a zecea aniversari a asa-zisei republicii San Seriffe, situata in Oceanul Indian si compusa din mai multe insule. O serie de articole descriau arta si natura celor doua insule mai mari din componenta republicii, numite "Haute-Caisse" ("Lovele multe"- n.r.) si "Basse-Caisse" ("Lovele putine"- n.r.).

In 1992, radioul public american a anuntat ca Richard Nixon va candida la presedintie cu un nou slogan: "Nu am facut nimic rau si nu o sa fac nici data viitoare". Nixon era chiar imitat la radio si spunea acest lucru intr-un spot publicitar.

In 1998, in publicatia "Noii mexicani in slujba stiintei si a adevarului" a aparut un articol care spunea ca statul Alabama a schimbat, in urma unui scrutin, valoarea numarului Pi, din 3,14159, in 3,0, atribuindu-i "o valoare biblica".

In acelasi an, 1998, reteaua de restaurante fast-food Burger King, ce are in meniu hamburgerul "Whopper", a publicat in cotidianul american "Today" o reclama de o pagina la produsul "Whopper pentru stingaci", special conceput pentru cele 32 de milioane de americani stingaci. In urma publicitatii, mii de clienti Burger King au cerut in restaurante noul produs.

Cu trei ani inainte, in 1995, revista "Discover" anuntase ca un biolog renumit, Aprile Pazzo, a descoperit specii noi in Antarctica, printre care un animal al carui cap, cu un craniu plat, se putea incalzi si putea astfel sa strapunga gheata in viteza, tehnica folosita pentru a vina pinguini.

In 1976, astronomul britanic Patrick Moore a anuntat la radio ca, la ora 9.47, pe 1 aprilie, se va produce un eveniment exceptional, planeta Pluto va trece in spatele lui Jupiter. Aceasta noua aliniere a planetelor urma sa schimbe gravitatia pe Terra. Moore le-a spus ascultatorilor ca, daca la ora respectiva vor face salturi, vor avea impresia ca plutesc. Mai multe persoane au sunat la postul de radio ca sa spuna ca au avut aceasta senzatie. (NewsIn)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii