Trupa Firma, finalista la sectiunea New Sounds of Europe la premiile MTV

luni, 29 octombrie 2007, 19:53
1 MIN
 Trupa Firma, finalista la sectiunea New Sounds of Europe la premiile MTV

Firma a ajuns finalista dupa ce a fost nominalizata, alaturi de alti 17 candidati, si concureaza pentru un recital in incheierea galei MTV Europe Music Awards ce va avea loc pe 1 noiembrie.

"Nu prea ne intereseaza cistigatul. Odata cu acest concurs lumea de afara s-ar putea sa fie mai atenta la ce se intimpla (in Romania – n.r.) si s-ar putea sa ajunga la urechile cuiva care chiar stie muzica", a declarat pentru NewsIn vocalistul trupei, Rocca, in luna septembrie. Acesta a adaugat ca nu se asteapta sa cistige, dar daca va fi cazul vor cinta piesa "Baby is crying", primul single de pe un nou album, "Exit".

"Reverente pentru cei care ne sustin in pofida celor doi ani de absenta de pe piata muzicala", a mai spus solistul, intr-un comunicat de presa. 

Trupa Firma, formata din Sorin (bass), Rocca (voce) si Lama (chitara), a debutat in anul 2001, cu piesa care a dat titlul primului album, "La orbire". Materialul a inclus si single-urile "Nimeni" si "Important". (NewsIn)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii