El este cel ce nu este…

Lunile trecute, presa culturala ieseana publica un lung si incitant material al lui Sorin Antohi, legat de colaborare cu fosta Securitate. Marturisesc ca, in ce ma priveste, dupa 18 ani de tranzitie, subiectul referitor la dosare ma lasa rece. De atunci si pina azi s-au intimplat atitea aberatii pe scena noastra politica, incit abuzurile regimului Ceausescu nu mi se par normale. Fiind vorba, insa, de "grupul de dizidenta de la Iasi", din care am facut, totusi, si eu parte, ma simt obligat sa ma prununt, punindu-i confesorului, precum si celor ce cauta sa-i albeasca biografia citeva intrebari. "Asa cum promiteam in septembrie 2006 – scrie Sorin Antohi in preambulul articolului sau -, revin la chestiunea raporturilor mele cu Securitatea… Redeschid discutia promitind si interventii viitoare, dupa 14 luni de tacere penitenta ca intelectual public…". "Tacere penitenta" suna frumos. Intuind ca sintagma ar avea un oaresicare efect, eseistul iesean pluseaza. Cuvintele nu-l ajuta insa sa iasa din impas. Dincolo de croiala lor moderna (Sorin Antohi a apelat si la specialistul in psihanaliza, Freud) se ghiceste infatuarea. Diavolul mistificarii pare sa nu-i fi dat nici o clipa pace in tot acest ragaz de timp. Vorbele sale zgirie timpanul! Si "tacere penitenta", si "intelectual public", e parca prea mult spus… Brr!… 14 luni a durat tacerea sa! Impresionant! Desigur, in toata aceasta perioada, Sorin Antohi ar fi putut avea iesiri memorabile, care ar fi putut scoate natiunea romana din impas. A trebuit insa sa stea de o parte si sa taca. Vai!…

In ce priveste ultima sintagma, aici trebuie sa facem citeva precizari. Desigur, nu putem nega ca Sorin Antohi ar avea notorietate. Trebuie sa intelegem insa ca notorietatea sa se manifesta in cadrul unui cerc restrins de oameni… Domnia sa a facut si continua sa faca parte din Grupul de Dialog Social, reunit in jurul revistei "22". Pe tot parcursul penitentei, S.A. a beneficiat de o protectie mediatica bine regizata. Numele sau a fost pomenit destul de des in contexte, de obicei, favorabile. Ce-i drept, Sorin Antohi s-a ferit sa mai apara cu articole in revistele unde colabora frecvent. A fost o retragere strategica, gindita punct cu punct. Si inca un amanunt. Pe parcursul celor 12 luni de tacere, Sorin Antohi, din cite am inteles, a comunicat permanent cu grupul. Aproape nimeni nu l-a renegat. Chiar cei mai inversunati dusmani ai compromisului au empatizat cu el. In afara de aceasta, dezvaluirea privind colaborarea sa a aparut tardiv. Dosarul sau a stat mult timp intr-un sertar "secret" pe masa CNSAS. Degetele inmanusate ale protectorilor sai i-au rasfoit cu atentie filele, dar au pus grosul la pastrare. Daca ar fi depins numai de ei, probabil ca si astazi dosarul ar fi zacut acolo. A venit insa un semnal de undeva (nu stim exact de unde) si cazul sau a "intrat pe rol". Cine stie, poate, prin activitatea sa, Sorin Antohi a deranjat anumite forte, sa zicem, oculte. Sau poate ca dezvaluirea e legata tocmai de faptul ca activitatea sa a fost lovita de uzura morala. Sau poate, pur si simplu, deconspirarea e opera hazardului. Oricum, eseistul nu are de ce sa se plinga. In grupul dezidentilor ieseni, inca inainte de 1989, se banuia (de fapt se stia cu certitudine) ca Sorin Antohi semnase pactul cu Securitatea. De aceea, multi se fereau sa discute in preajma lui subiecte delicate. Pe de alta parte, in cadrul aceluiasi cerc, se vehicula si ideea precum ca Antohi ar fi servit cauzei comune, menirea lui fiind aceea de-a armoniza relatia dintre dizidenti si securisti, atragindu-i pe acestia din urma, incetul cu incetul, de partea protestatarilor. In acest sens, s-ar putea spune ca activitatea sa de agent a fost una subversiva…

Cunoscindu-i spiritul speculativ, ma mir ca Sorin Antohi n-a mizat pe aceasta carte… Cred ca rolul de agent dublu i s-ar fi potrivit de minune lui Sorin Antohi. Domnia sa intra extraordinar de usor in relatiile cu semenii, mai ales cu cei de rang superior. Prestidigitator de inalta clasa, el poate deschite lacatul oricarui seif, pentru a patrunde in cercurile unei societati unde au acces doar cei initiati. I se muleaza pe trup orice haina de imprumut… El este cel ce nu este. Lipsa de substanta ii confera greutate. Poate relationa oricind si cu oricine. E diavolu-n persoana. Un Hlestacov al lumii elitiste…

L-am cunoscut destul de bine in perioada studentiei sale, cind S.A. a indeplinit si functia de redactor-sef al revistei "Dialog". Rolul sau in interiorul redactiei a fost, tutusi, unul benefic. In acest sens, am putea spune ca el a reusit, apelind la subtile jocuri de culise, sa dezamorseze exigenta cenzurii ceausiste, strecurind, pe linga articolele de serviciu, altele nocive pentru ideologia comunista. M-am intilnit destul de des in perioada aceea cu Sorin. Discutiile noastre se invirteau, in general, asupra mesajelor de la Europa Libera. Nu stiu daca discutiile acestea S.A. le-a consemnat sau nu. L-am intilnit apoi si in perioada revolutiei. L-am simtit usor stresat. Probail ca ii era teama sa nu fie deconspirat. Dizidentii insa au inchis ochii si, dupa doua sau trei luni de la derularea evenimentelor din decembrie ’89, Sorin Antohi a fost propulsat la Ministerul Educatiei, ca adjunct al lui Mihail Sora. Pasul acesta a constituit inceputul fulminantei sale cariere… internationale…

In lunga si intortocheata sa confesiune, Sorin Antohi vorbeste despre o "autoscopie nemiloasa", despre o "regindire a intregii sale strategii existentiale", despre nu stiu care "bolgii ale constiintei", despre "praguri" si "cumpene" ce fac parte dintr-un trecut care "nu trece", ci iti macina fiecare clipa a existentei. Intr-un limbaj alambicat, plin de tot felul de meandre, domnia sa a mai pomenit despre "responsabilitate", "mediul international", despre "competentele sale academice umbrite, dar nu negate (ca in unele cercuri romanesti)", despre o "autoscopie mult aminata", precum si de o "regindire a intregii sale existente". Unii au caracterizat aceasta spovedanie drept un document zguduitor, de o "sinceritate ravasitoare", menit sa clatine insesi bazele unei institutii cum e CNSAS. Altii, o diversiune… In mare, ea se articuleaza astfel: "Pe tarimul eticii si moralei, omul vinovat are datoria si dreptul de a-si asuma propria vinovatie, in mod absolut. Nu pentru a se desfiinta pe sine prin prabusirea sa definitiva in haul autorecriminarii (cit de poetic suna! – n.n), ci pentru a cauteriza radacina raului faptuit si pentru a-si putea incepe redresarea….". Circumstantele, mai scrie autorul, pot fi puse in paranteza doar daca vinovatul, apelind la metaficiza, isi marturiseste, fie si tardiv, fapta, avind o confruntare "radicala cu sine". Sorin Antohi nu s-a sfiit sa taie radacina raului "pina la capat" si a adaugat la confesiune un numar de 1.685 de pagini extrase dintr-o circulara CNSAS, pe care, multiplicindu-le, le-a distribuit prietenilor (1120 de pagini i-a trimis lui Liviu Antonesei – 253 pentru el, 173 pentru Alexandru Calinescu, 694 pentru Dan Petrescu si Tereza Culianu – si alte 300 i le-a expediat la Focsani lui Luca Pitu). Efectul a fost unul spontan. Vina lui a devenit una colectiva, aceasta deoarece paginile trimise contineau si o lista cu turnatorii ce ar fi urmarit grupul dizidentilor ieseni, facind delatiuni inclusiv asupra "activitatii" lui Sorin Antohi. In aceasta, de fapt, a constat spovedania sa zguduitoare. Printre numele incriminate, conform circularei lui S.A. (majoritatea paginilor au fost, se pare, dactilografiate la aceeasi masina de scris, cu toate ca rapoartele proveneau din orase diferite), ar fi fost cel al cunoscutului doctor psihiatru Constantin Romanescu, precum si cel al poetului Emil Brumaru, ce s-ar fi ascuns dupa un nume de cod. In privinta lui Brumaru, informatiile s-au dovedit a fi eronate. In ceea ce-l priveste pe prof. Romanescu, eu cred ca la mijloc e, totusi, o eroare… Oricum, pentru sprijinul de care am beneficiat in diverse momente grele, ii port o desebita stima. Tind sa cred ca spovedania lui Sorin Antohi a fost o diversiune…